Știri România Adolescentă de 16 ani, electrocutată pe stradă din cauza unor fire de tensiune căzute
Știri România: Adolescentă de 16 ani, electrocutată pe stradă din cauza unor fire de tensiune căzute
18 Feb, 2026 21:52
ZIUA de Constanta
169
Marime text
169
Marime text

O adolescentă de 16 ani a ajuns la spital, în stare de inconștiență, după ce s-a electrocutat pe o stradă din Sectorul 6 al Capitalei, potrivit Agerpres.
În zonă a fost identificat un copac căzut peste fire de tensiune, acestea aflându-se la sol.
''Astăzi, în jurul orei 18:00, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 21 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană s-ar afla căzută pe o stradă din Sectorul 6, posibil electrocutată. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, unde au identificat o minoră, în vârstă de 16 ani, care se afla în stare de inconștiență, prezentând semne vitale'', informează miercuri Poliția Capitalei.
Un echipaj SMURD i-a acordat primul ajutor și a transportat-o ulterior la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri și investigații suplimentare.
Totodată, la fața locului au intervenit și pompierii, întrucât a fost identificat un copac căzut peste fire de tensiune, acestea aflându-se la sol.
Zona a fost delimitată și securizată de polițiști, prin instituirea unui perimetru de siguranță și restricționarea accesului persoanelor, până la sosirea unei echipe specializate.
Familia minorei a fost informată cu privire la situația acesteia, arată sursa citată.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 21 Poliție, sub supravegherea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul și dispunerea măsurilor legale ce se impun.
Citește și
Accident rutier între Mahmudia și Beștepe, județul Tulcea. O persoană rănită
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


