Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:43 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța Ministrul Ștefan-Radu Oprea, în vizită la Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii de la Pavilionul Expozițional Constanța

ro

25 May, 2024 12:30 205 Marime text

 
În cea de-a treia zi, și ultima, a Târgului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (TIMM), astăzi, 25 mai 2024, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea, a venit însoțit de membrii corpului diplomatic, dar și de oameni de afaceri, într-o vizită oficială la standurile expozanților.
Suntem în prag de deschidere a sezonului estival. Am avut prima ediție în toamnă pentru că am considerat atunci că este bine să ne pregătim ca oricare om gospodar și să facem pe timpul verii sania și carul pe timpul iernii, să nu ne prindă deschiderea sezonului cu lucrări de construcții, cu lucrări de amenajare și să avem toate serviciile pe care trebuie să le oferim puse la punct.
Acum suntem la a doua ediție pentru că antreprenorii din turism au cerut acest lucru. Să fim prezenți din nou la Constanța cu acest târg şi care să fie dedicat în principal celor cărora oferă servicii turiștilor care vin pe litoral. Este evident că doar printr-o bună colaborare cu toate instituțiile statului vom putea să avem un sezon estival  de succes. Și spun acest lucru pentru că încă mai sunt foarte multe lucruri de făcut. Din păcate, licitația pentru plaje încă nu este finalizată, a fost un grup de lucru, am reușit să aducem acolo elementele pe care antreprenorii din turism ni le-au spus, acelea de a avea o perioadă de închiriere a plajelor pe 10 ani de zile, lucrul acesta deja este realizat. Însă mai sunt extrem de multe lucruri de făcut.” a declarat Stefan Radu Oprea
 
La cea de-a doua ediție a TIMM participă peste 120 de antreprenori din România, care au ocazia să-și prezinte produsele și serviciile dedicate sectorului HoReCa.
Am venit la închiderea târgului pentru că am vrut să vorbesc cu expozanții despre felul în care au interacționat cu vizitatorii. Concluzia, târgul trebuie să continue pentru că este benefic pentru ei, au reușit să cunoască clienți noi și să încheie contracte“, a încheiat ministrul.
 
În cadrul TIMM 2024 au loc mai multe tipuri de activități, inclusiv o expoziție cu vânzare unde firmele participante prezintă produse și servicii. În paralel se organizează seminarii, mese rotunde, ateliere de lucru și prezentări menite să promoveze produsele și serviciile oferite de către participanți.

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a mai transmis că această expoziție joacă un rol esențial în înlesnirea relațiilor dintre antreprenori și clienții din sectorul HoReCa:
Acest târg a devenit un catalizator pentru antreprenorii din industria ospitalității din întreaga țară care cu siguranță vor reveni cu entuziasm și la următoarele ediții!

Reamintim că TIMM, ediția 2024, a început joi 23 mai 2024 la Pavilionul Expozițional Constanța și a fost organizat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului prin Agenția Teritorială pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Turism Constanța. Evenimentul reunește antreprenori din industria ospitalității, având ca obiectiv facilitarea contactelor între întreprinzătorii care activează în domeniul furnizării de bunuri și servicii și agenții economici care activează în sectorul HORECA.

Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța spun că Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii are ca scop promovarea spiritului antreprenorial, stimularea dezvoltării afacerilor şi ocuparea forţei de muncă în domeniul HORECA:
 
„Este necesar să existe o conexiune între întreprinzătorii care activează în domeniul furnizării de bunuri și servicii pentru sectorul HORECA și agenții economici din acest sector, mai ales că îmbunătățirea performanțelor economice și a serviciilor în domeniul turismului constituie un punct esențial în dezvoltarea acestui segment din destinația Mamaia Constanța. Susținem astfel de evenimente în fiecare an, iar organizația noastră are un rol cheie în promovarea acestora și susținerea mediului antreprenorial pentru a le face cunoscute”, a declarat George Măndilă – Președinte, Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Reprezentanții Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului atrag atenția că TIMM Constanța 2024 reprezintă un pilon esențial în sprijinirea și încurajarea întreprinderilor mici și mijlocii, furnizând nu doar o expoziție comercială, ci și un mediu propice pentru dezvoltarea parteneriatelor și inovației. În cadrul acestui eveniment, participanții sunt invitați să exploreze o gamă variată de activități, inclusiv workshop-uri și prezentări, cu scopul evidențierii provocărilor și tendințelor actuale din industrie. Aceste inițiative nu doar că promovează schimbul de idei și experiențe între profesioniști, dar încurajează colaborarea și inovația în cadrul comunității de afaceri și în vederea creșterii exportului în acest sector.

Citește și:
ATIMMT și OMD Mamaia ConstanțaTârgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, la Pavilionul Expozițional Constanța (GALERIE FOTO)
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii