Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:14 21 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spitalele de Urgență din Craiova și Târgu Mureș, încluse în programul de profilaxie a morții subite cardiace

ro

21 Feb, 2026 20:35 145 Marime text
Sursa foto: Facebook/Alexandru Rogobete

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat extinderea Programul de Profilaxie a Morții Subite Cardiace prin includerea a două noi centre. Este vorba despre Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Potrivit ministrului Rogobete, prin această extindere, pacienții pot beneficia de procedură în propriile regiuni. 
„Cele două spitale intră în rețeaua națională de centre care implementează Acțiunile Prioritare pentru profilaxia morții subite cardiace de cauză aritmică (AP-MSAR), program finanțat de Ministerul Sănătății.

Moartea subită cardiacă, determinată frecvent de aritmii maligne, rămâne una dintre principalele cauze de deces. La pacienții cu risc înalt, implantarea unui defibrilator cardiac intern (ICD) poate preveni decesul prin aritmie malignă. Dispozitivul monitorizează permanent ritmul cardiac și intervine automat atunci când apare o tulburare severă.

Prin această extindere, pacienții pot beneficia de procedură în propriile regiuni. Limităm transferurile inutile și creștem capacitatea de intervenție în centre regionale consolidate, cu echipe specializate.


Obiectivul meu este să asigur acces real la proceduri de înaltă complexitate, în funcție de indicația medicală și de urgența fiecărui caz.”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii