Spectacolul „Agon" - succese pe toată linia (galerie foto)
Spectacolul „Agon" - succese pe toată linia (galerie foto)
3865
Marime text
Printre
spectatorii baletului „Agon" s-au numărat
Daniela Vlădescu, directoarea Teatrului de Operă şi Balet „Oleg
Danovski", dar şi Liviu Tramudana, purtătorul de cuvânt al Primăriei
Constanţa, precum şi Monixa Coroiu, aceştia din urmă primind o bilă
albă pentru activităţile extra-muncitoreşti.
Duminică, pe scena Teatrului de Operă şi Balet „Oleg Danovski", a avut loc premiera spectacolului „Agon" - înfruntare a destinului sau a propriilor limite. Prin ochii cuiva care nu este critic de specialitate, ceea ce s-a văzut pe scenă a ieşit neaşteptat de bine. Regizorul şi scenograful Horaţiu Cherecheş a montat toate momentele de balet astfel încât fiecare cuplu de balerini a fost pus în evidenţă. Acesta a reuşit să îmbine baletul clasic cu elemente de balet contemporan, fără a ştirbi din eleganţa clasicului şi fără a năuci spectatorii cu mişcări contemporane. Mult dans, multe coregrafii individuale şi de grup greu de executat, îmbinate cu coborâri dificile ale balerinei Rie Aoyagi pe sfori, o premieră la care s-a muncit extrem de mult, din pasiune, deoarece răsplata materială nu-i putea motiva pe balerini. Însă spectacolul nu ar fi fost atât de impresionant dacă nu ar fi existat o muzică aleasă perfect şi efectele speciale năucitoare, realizate doar cu ajutorul luminilor şi umbrelor. Cei 11 tineri balerini profesionişti - Rie Aoyagi (Japonia), Amalia Mîndruţiu, Irina Ganea Mihaiu, Kanoko Suzuki (Japonia), Laima Costa, Delia Luca, Horaţiu Cherecheş, Adrian Mihaiu, Sergiu Dan, Mihai Pâslaru şi Claudiu Dan - au scris prima pagină a istoriei baletului neoclasic constănţean. La final, spectatorii au aplaudat până li s-au înroşit palmele.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- fara nume 16 Jul, 2011 10:10 super spectacol
- Andreea Cozac 17 May, 2011 09:09 A fost sublim. O seara de neuitat. Nu stiu sa fi vazut un spectacol de balet atat de reusit aici la Constanta. Multumim Horatiu Chereches si celorlalti 10.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


