Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:50 27 05 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Solicitanți de azil în țara noastră Trei algerieni depistați la frontiera cu Ungaria

ro

09 Apr, 2020 15:27 532 Marime text
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat trei cetățeni algerieni, solicitanți de azil în țara noastră, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge în Franța și Germania.

Ieri, 08 aprilie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ al STPF Satu Mare, în cooperare cu lucrători ai Sectorului Poliției de Frontieră Carei, au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale.

Astfel, în jurul orei 21.00, polițiștii de frontieră au depistat pe direcția localității Cămin, județul Satu Mare, în apropierea frontierei de stat, un cetățean străin, iar după aproximativ o oră, alți doi cetățeni străini, de această data pe direcția localității Urziceni Pădure, în apropierea frontierei cu Ungaria.

Cum nu își justificau prezența în zonă, toate cele trei persoane au fost conduse la Sectorul Poliției de Frontieră Carei pentru verificări.

Din primele cercetări s-a stabilit că este vorba despre trei cetățeni algerieni, cu vârste cuprinse între 25 și 32 de ani, solicitanți de azil în țara noastră.

Cei trei intenționau să ajungă în Franța și în Germania.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale care se impun.

Sursa foto: Poliția de Frontieră

Ti-a placut articolul?

Comentarii