Șofer sub influența băuturilor alcoolice, implicat într-un accident rutier în județul Argeș
Șofer sub influența băuturilor alcoolice, implicat într-un accident rutier în județul Argeș
300
Marime text
Un tânăr de 22 de ani, din Căldăraru, care conducea un autoturism pe DJ 659, pe raza localității Bradu, având direcția de deplasare Pitești spre Căldăraru, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 45 de ani, din Pitești.Potrivit IPJ Argeș, din fericire, nicio persoană nu a suferit leziuni.
În urma testării cu aparatul etilotest, efectuată în cadrul verificărilor de către polițiștii Biroului Rutier Pitești, a rezultat că tânărul se afla sub influența băuturilor alcoolice, valoarea, de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat implicând răspunderea contravențională (orice valoare mai mare la testarea cu aparatul etilotest sau etilometru ar fi dus la aplicarea procedurilor specifice de stabilire a valorii alcoolemiei în sânge, în cadrul cercetărilor privind infracțiunea de conducere sub influența alcoolului)“ - conform IPJ Argeș
Rezultatul testării a fost negativ pentru conducatoarea celuilalt autovehicul implicat.
În urma celor constatate, a fost tânărul de 22 de ani a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare totală de 3.037,5 lei. Totodată a fost aplicată și măsura complementară implicită, de suspendare a dreptului de a conduce pentru 180 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


