Șofer fără permis, depistat în trafic pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Suspectul, reținut
Șofer fără permis, depistat în trafic pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Suspectul, reținut
				                   
				                   
				                
							
							 875
							
							
								
								
								Marime text
							
							
						
							
La data de 29 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 30 de ani.Potrivit IPJ Constanța, acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
„Astfel, la data de 29 iulie a.c., în jurul orei 04.35, bărbatul a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.
Bărbatul emana halenă alcoolică însă, fiind condus la o unitate medicală, ar fi refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge“ - au mai menționat reprezentanții IPJ Constanța.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, 30 iulie a.c., acesta va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
					Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
					

															
														
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
					