Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:54 23 01 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SNSPA Acord semnat la Washington pentru consolidarea securității în regiunea Mării Negre

ro

02 Dec, 2021 17:52 548 Marime text
  • Rectorul SNSPA a semnat la Washington un acord de parteneriat cu Atlantic Council, pentru consolidarea securității în regiunea Mării Negre.

Parteneriatul, încheiat pentru o perioadă de patru ani, subliniază importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea transatlantică, colaborarea experților din cele două instituții urmând să ducă la recomandări pentru creșterea cooperării în domeniul securității între țările din zona Marii Negre.
 
Un acord de parteneriat multianual, care are drept scop consolidarea relației transatlantice și creșterea securității și stabilității în regiunea Mării Negre, a fost semnat miercuri, 1 decembrie 2021, de către Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, cu Atlantic Council, una dintre cele mai influente și prestigioase organizații de tip think-tank din SUA.
 
Parteneriatul, încheiat pentru o perioadă de 4 ani, va facilita colaborarea experților din cele două instituții prin realizarea unor ample cercetări, analize și proiecte comune, precum și prin organizarea periodică a unor conferințe și workshopuri, cu scopul de a evidenția importanța regiunii Mării Negre pentru securitatea transatlantică și de a oferi recomandări pentru creșterea cooperării în domeniul securității între țările din zona Marii Negre. De asemenea, vor putea fi organizate deplasări în regiune care vor ajuta comunitatea transatlantică să se familiarizeze cu situațiile complexe din acest domeniu important din punct de vedere strategic pentru NATO.
 
Acordul de parteneriat a fost semnat în prezența E.S. Andrei Muraru, Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Fred Kempe, Președintele și CEO al Atlantic Council, Barry Pavel, Vice-președinte Atlantic Council și Director al Scowcroft Center for Strategy and Security, și a unei delegații de parlamentari români.
 

„Am ales să semnăm acest parteneriat cu ocazia Zilei Naționale a României. Țara noastră este astăzi un partener activ pentru aliații săi din NATO și Uniunea Europeană. România a subliniat de multă vreme importanța strategică a Mării Negre în arhitectura de securitate transatlantică și a evidențiat riscurile și provocările existente în regiune, precum și atitudinea pe care Rusia o are faţă de NATO și UE.

Consider că, prin expertiza pe care o deține, mediul academic are un rol important în fundamentarea strategiilor și deciziilor legate de guvernanța locală, națională, regională și internațională și trebuie să se implice mai mult în elaborarea și gestionarea politicilor publice menite să răspundă problemelor cu care societatea se confruntă. SNSPA, în calitate de școală de guvernare, și-a asumat dintotdeauna acest rol și o face și prin această colaborare cu Atlantic Council, dovedind astfel că este un centru de excelență ce poate contribui la creșterea securității și stabilității regionale și internaționale și la dezvoltarea relației transatlantice.

Prin urmare, sunt încântat că SNSPA continuă colaborarea pe care o are de mai multă vreme cu Atlantic Council și cred că vom reuși, împreună, să contribuim, cu expertiza și instrumentele specifice, la generarea de soluții care să permită o bună înțelegere și o gestionare eficientă a problemelor de la frontiera estică a NATO și UE, sprijinind astfel eforturile liderilor politici și ale comunității internaționale de a asigura pacea, securitatea, stabilitatea și prosperitatea în jurul Mării Negre.”, a susținut prof. univ. dr. Remus Pricopie, Rectorul SNSPA.

 Barry Pavel, Vice-președinte Atlantic Council și Director al Scowcroft Center for Strategy and Security, a declarat:

„Într-o perioadă în care amenințările dinspre sud și est se înmulțesc, credem că este esențial să mergem dincolo de simpla recunoaștere a importanței regiunii Mării Negre și să oferim recomandări durabile, nepartizane pentru ambele maluri ale Atlanticului, pentru a consolida apărarea pe această frontieră importantă pentru NATO.”

 
Prin profesorii și cercetătorii săi, SNSPA s-a aflat în permanență în avangarda inițiativelor, studiilor, proiectelor și preocupărilor menite să întărească relațiile euro-atlantice, să promoveze valorile democratice și să susțină eforturile statelor membre NATO și UE de a întări coeziunea și reziliența, de a combate amenințările tot mai diverse la adresa securității, a stabilității și a păcii.

Spre exemplu, SNSPA organizează, anual, una dintre cele mai importante conferințe internaționale din România – Bucharest Security Conference (BSC) – care abordează problematica securității și amenințărilor la adresa frontierei euro-atlantice, promovând angajamentul ferm al NATO față de apărarea colectivă și rolul său global în gestionarea crizelor.


De asemenea, SNSPA este implicată direct în proiecte europene, care sprijină eforturile statelor membre UE în combaterea amenințărilor hibride, la adresa securității și stabilității regionale și internaționale, prin îmbunătăţirea nivelului de conştientizare a publicului cu privire la pericolul reprezentat de propagarea știrilor false și al dezinformării în mediul online.
 
Atlantic Council este un think-tank în domeniul relațiilor internaționale.

Fondată în 1961, organizația gestionează zece centre regionale și programe funcționale legate de securitatea internațională și economia globală. Prin studiile pe care le publică, ideile pe care le generează și comunitățile de experți pe care le construiește, Atlantic Council propune strategii și politici publice pentru a crea o lume mai liberă, mai sigură și mai prosperă.
 
Sursă foto. SNSPA

Ti-a placut articolul?

Comentarii