Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:49 22 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Slovenia instituie restricții la vânzările de carburanți

ro

22 Mar, 2026 15:39 143 Marime text
Premierul sloven Robert Golob a anunțat duminică restricții la vânzările de carburanți, în contextul presiunilor create de conflictul din Orientul Mijlociu asupra aprovizionării benzinăriilor, transmite dpa citat de Agerpres.ro.

Conform noilor măsuri, fiecare șofer va putea cumpăra zilnic maximum 50 de litri de benzină sau motorină, în timp ce companiile au dreptul la 200 de litri pe zi.

Prim-ministrul a precizat la o conferință de presă la Ljubljana că decizia este aplicabilă imediat.

Nu este clar cum vor putea fi impuse practic restricțiile, menționează dpa.

În Slovenia prețul carburanților este reglementat de mai multă vreme de stat, fiind relativ scăzut; litrul de benzină cu cifră octanică 95 costă 1,466 euro. Plafonarea nu se mai aplică însă la benzinăriile de pe autostrăzi, unde prețurile sunt în jur de 1,70 euro.


Prețurile scăzute au atras de la începutul războiului din Orientul Mijlociu așa-numitul turism pentru carburanți al cetățenilor din țările vecine cu Slovenia, în special din Austria și Italia.

Golob a explicat că această tendință este principalul motiv pentru introducerea restricțiilor.

El a asigurat că rezervele naționale de carburanți sunt în continuare suficiente, singura problemă fiind rapiditatea livrărilor către benzinării. 


Agerpres.ro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii