Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:48 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sicriul cu trupul neînsufleţit al artistului Victor Socaciu, depus la Camera Deputaţilor

ro

29 Dec, 2021 09:59 1230 Marime text
Sicriul cu trupul neînsufleţit al artistului Victor Socaciu va fi depus miercuri, 29 decembrie, între orele 12.00-14.00, la Camera Deputaţilor, în foaierul din faţa intrării C1.

Potrivit unei informări a Camerei Deputaților, accesul pietonal şi auto se va efectua pe la intrarea din colţul clădirii, aflată la intersecţia Bulevardului Naţiunile Unite cu Bulevardul Libertăţii (intrarea C1). În vederea accesului şi participării, pe întreaga durată a evenimentului se vor respecta măsurile sanitare în vigoare pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Victor Socaciu a fost deputat în Parlamentul României în legislatura 2008 – 2012.

A ocupat funcţiile de vicepreşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă şi de membru în Comisiile permanente comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO şi cea a Revoluţionarilor din Decembrie 1989. 

Sursa foto: Facebook/Victor Socaciu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii