Șeful Statului Major al Apărării, după doborârea celei de-a doua drone - „Militarii sunt deja acolo pentru a apăra spațiul aerian al României”
Șeful Statului Major al Apărării, după doborârea celei de-a doua drone - „Militarii sunt deja acolo pentru
181
Marime text

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a transmis un mesaj de apreciere pentru militarii români implicați în misiunile de apărare a spațiului aerian, după ce o nouă dronă a fost doborâtă de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române.
Oficialul a subliniat că românii trebuie să aibă încredere că Armata României este pregătită să reacționeze ori de câte ori spațiul aerian național este încălcat.
„Românii trebuie să știe un lucru: de fiecare dată când spațiul aerian al țării este încălcat, militarii sunt deja acolo pentru a-l apăra”, a transmis Șeful Statului Major al Apărării.
Acesta a precizat că, în mai puțin de 24 de ore, același echipaj de F-16 al Forțelor Aeriene Române a neutralizat încă o dronă care a pătruns ilegal în spațiul aerian al României.
„În mai puțin de 24 de ore, același echipaj de F-16 al Forțelor Aeriene Române a doborât o altă dronă care a încălcat spațiul aerian al României. O misiune îndeplinită cu calm, precizie și respect pentru ceea ce contează cel mai mult: siguranța oamenilor”, a mai afirmat oficialul.
În încheiere, Șeful Statului Major al Apărării le-a mulțumit tuturor militarilor care participă la misiunile de supraveghere și apărare a spațiului aerian.
„Le mulțumesc tuturor militarilor care veghează, zi și noapte, asupra cerului României. Profesionalismul lor este cea mai puternică garanție că ne îndeplinim misiunea cu responsabilitate, alături de aliații noștri”, a transmis acesta.
Mesajul vine după ce, în această dimineață, o dronă care a pătruns ilegal în spațiul aerian al României a fost detectată de sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale și doborâtă de un avion F-16 în apropiere de localitatea Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Incidentul s-a produs la mai puțin de 24 de ore după neutralizarea unei alte drone de tip Shahed în județul Buzău.
Citește și:
VIDEO: Momentul în care drona intrată în spațiul aerian al României este doborâtă de un avion F-16, în apropiere de Sfântu Gheorghe
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


