Șeful interimar al ANI a picat concursul de președinte al instituției
Șeful interimar al ANI a picat concursul de președinte al instituției
22 Jan, 2026 19:43
ZIUA de Constanta
151
Marime text
151
Marime text

- Actualul președinte interimar al ANI, Bogdan sticlosu, vicepreședintele Agenției Naționale de Integritate, a picat concursul pentru ocuparea postului de președinte plin al ANI.
Concursul pentru șefia ANI a fost organizat de Consiliul Național de Integritate (CNI), dar cei trei candidați nu au trecut probele
Concursul a fost organizat de Consiliul Național de Integritate (CNI), forul tutelar al ANI și organism aflat sub autoritatea Senatului și format din reprezentanți ai partidelor parlamentare și ai societății civile, scrie știripesurse.ro.
La concurs au participat trei concurenți, dar niciunul dintre ei nu a reușit să îndeplinească baremul de trecere al probei scrise.
Proba scrisă a constat în trei subiecte: un test grilă din legislația specifică ANI, analiza unei spețe concrete privind deciziile unui ordonator de credite și un set de întrebări din legislația privind avertizorii de integritate.
Pentru a trece de proba scrisă, candidații trebuiau să acumuleze cel puțin 70 de puncte din 100 la fiecare dintre cele trei subiecte, condiție pe care nu a îndeplinit-o niciunul dintre ei, nici măcar în urma contestațiilor depuse și soluționate pe 16 ianuarie.
Așa că nu au mai avansat către celelalte două probe: prezentarea unui plan de management și interviul susținut în fața CNI. Concursul urmează să se reia.
Citește și
Fost inginer în cadrul Nuclearelectrica SA și actual consilier local la Cernavodă, în vizorul ANI (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


