Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:05 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șef de spital județean, ginecologul prins luând mită, a fost arestat preventiv

ro

16 Oct, 2019 18:19 1636 Marime text

 Medicul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă prins în flagrant marţi în timp ce primea mită a fost reţinut 24 de ore pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea publicat pe site-ul instituţiei, informează agerpres.ro.

Probele administrate de procurori arată că în perioada 9 iulie-15 octombrie, medicul, în vârstă de 49 de ani, a pretins şi a primit sumele de 400 şi, respectiv, 300 de lei în schimbul acordării asistenţei medicale unor persoane care nu aveau calitatea de asigurat în sistemul naţional de asigurări de sănătate.

Ofiţerii DGA Tulcea, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului Tribunalului Tulcea, au prins în flagrant, marţi, un medic ginecolog de la Spitalul Judeţean de Urgenţă în timp ce primea mită suma de 300 lei pentru servicii medicale şi analize pentru persoane neasigurate în sistemul de sănătate publică.

Potrivit unor surse judiciare, asupra medicului au mai fost găsite sumele de 3.000 de euro şi peste 2.500 de lei, asupra cărora există bănuiala că ar proveni din fapte de corupţie.

În cauză, ofiţerii DGA s-au autosesizat prin observarea unor informaţii din mediul online - o pagină de Facebook a unor mame din judeţ.


Citește și: Medic ginecolog, reținut. Ce solicita femeilor care mergeau la consult


Sursa foto cu rol ilustrativ: Arhiva ZIUA de Constanța 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii