Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:35 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ședință de Guvern deosebită pe 21 noiembrie.​ Palatul Victoriei devine, pentru o zi, Guvernul Copiilor

ro

20 Nov, 2022 13:37 1095 Marime text
Ziua Internaționale a Drepturilor Copilului, foto: Pixabay Luni, 21 noiembrie, ora 11:00, va avea loc o ședință de guvern deosebită. Cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului (20 noiembrie), copiii vor lua locurile miniștrilor și vor susține o ședință de guvern.

Palatul Victoriei devine, pentru o zi, Guvernul Copiilor. Cei mici își vor prezenta viziunea și aspirațiile pentru România printr-o serie de proiecte pe care le vor propune în cadrul simulării ședinței de guvern.       

Ședința va fi condusă de către Consilierul de stat și coordonatorul strategic al asistenței umanitare din cadrul Departamentului pentru Responsabilitate Socială Comunitară și Grupuri Vulnerabile, doamna Mădălina Turza. Evenimentul este realizat în parteneriat cu UNICEF România., transmite Guvernul României prin intermdiul unui comunicat oficial. 

Ședința va avea loc în sala Transilvania, etajul 1. Accesul pentru reprezentanții mass media este permis pe întreaga durată a evenimentului.

 
Despre UNICEF

UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează  împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor.

Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați  <https://www.unicef.org/romania/ro> https://www.unicef.org/romania/ro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii