Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:16 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Secretarii generali ai primăriilor din județul Constanța, instruiți de juriștii Instituției Prefectului

ro

26 Mar, 2021 10:05 1634 Marime text


Secretarii generali ai U.A.T.-urilor din județul Constanța au fost, în ultimele două zile, instruiți de juriștii Instituției Prefectului, în vederea sprijinirii activității curente, legate de redactarea actelor administrative.

Împărțiți în patru serii, reprezentanții localităților constănțene au fost îndrumați, printre altele, pe următoarele subiecte:
- inventarierea bunurilor din domeniul public și privat;
- organizarea recensământului agricol;
- organizarea recensământului populației;
- comunicarea actelor administrative la Instituția Prefectului în termenele prevăzute de Codul Administrativ.

Prin astfel de instruiri, Instituția Prefectului își îndeplinește unul din rolurile stabilite de legislația în vigoare, respectiv verificarea legalității actelor administrative emise/adoptate la nivelul autorităților administrației publice locale.

La întâlniri au fost prezenți și reprezentanți ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară și ai Direcției Județene de Statistică.

Astfel de instruiri vor avea loc și în viitor, în vederea sprijinirii, îndrumării și monitorizării secretarilor generali în activitatea curentă.

Juriștii Instituției Prefectului sunt în legătură permanentă cu secretarii U.A.T.-urilor, fiecare jurist având alocat un număr prestabilit de localități.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii