Seară de film în aer liber la Constanța. Scurtmetraje realizate de studenți și întâlnire cu regizorul Emanuel Pârvu
Seară de film în aer liber la Constanța. Scurtmetraje realizate de studenți și întâlnire cu regizorul Emanuel
09 Jul, 2026 10:12
ZIUA de Constanta
160
Marime text
160
Marime text

Astăzi, de la ora 21:00, în Parcul din fața Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski”, publicul este invitat să urmărească o selecție de filme de scurtmetraj realizate de studenții masterului Arta Actorului de Film (anii I și II). Producțiile oferă o incursiune în universul artistic al tinerilor autori și reflectă creativitatea și pasiunea lor pentru cinematografie. Evenimentul este organizat de Facultatea de Arte a Universității „Ovidius” din Constanța, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța.
Invitatul special al serii va fi regizorul și actorul Emanuel Pârvu, profesor și coordonator al programului de master Arta Actorului de Film, al cărui lungmetraj „Trei kilometri până la capătul lumii” a fost selectat în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes, fiind distins cu numeroase premii naționale și internaționale.
Evenimentul își propune să aducă mai aproape de comunitate creația artistică universitară și să ofere tinerilor cineaști și actori oportunitatea de a-și prezenta proiectele în fața publicului constănțean.
De asemenea, evenimentul contribuie la promovarea educației artistice, a accesului comunității la cultură și a colaborării dintre universitate și autoritățile locale, în acord cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă nr. 4, 11 și 17.
Intrarea este liberă.
Citește și
„Ritmul Verii” aduce muzică și spectacole în aer liber la Constanța. Recitaluri și animație stradală cu acces gratuit
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


