Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:20 10 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se vinde parcarea din zona Luna Park din Constanţa. Cine este proprietarul (document)

ro

07 Nov, 2018 00:00 4070 Marime text
Maestro SPRL, lichidator judiciar al All Providing SRL, în faliment, conform încheierii nr.262/COM/03.03.2014 a Tribunalului Constanţa, pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. 9198/118/2010, anunţă o licitaţie pentru valorificarea unui bun imobil.
 
Este vorba despre un imobil format din teren intravilan şi amenajare „Parcare auto“, situat în Mamaia, zona Luna Park, Sat Vacanţă, în suprafaţă de 3.692,65 mp, nr. cadastral 13142, înscris în CF nr. 37420. Licitaţia publică, deschisă, cu strigare, de tip olandez/competitiv, cu preţ în urcare sau în coborâre, se va ţine începând cu data de 22.11.2018 şi, ulterior, în fiecare zi de joi ora 13.00, până la adjudecare, la sediul lichidatorului din Constanţa, strada Dr. Aristide Karatzali nr. 24. Licitaţia va porni de la preţul de
1.690.000 de euro, fără TVA, iar preţul minim de adjudecare este de 1.000.000 de euro fără TVA. Ofertanţii trebuie să depună, cu două zile înainte de ziua licitaţiei, la sediul lichidatorului judiciar, documentaţia de participare la licitaţie. Detalii suplimentare, caietele de sarcini, cuprinzând condiţiile şi regulamentul de participate la licitaţie, se pot obţine de la sediul Maestro SPRL, din Constanţa, strada Dr. A. Karatzali.

All Providing SRL, în datele Registrului Comerţului 

Înmatriculată în anul 1991, firma are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 20.000 de lei, integral vărsat, este compus din 2.000 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. All Providing SRL este controlată de Vasile Ştirbescu şi Adriana Ştirbescu, fiecare asociat cu 50% din capitalul social. All Providing SRL se ocupă de comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun. În anul fiscal 2016, societatea a avut zero salariaţi, o cifră de afaceri de 500 de lei şi o pierdere de 209.604 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: zero salariaţi, cifră de afaceri de 800 de lei şi profit de 7.616 lei.
 
Publicaţia de vânzare a bunului poate fi consultată în secţiunea „Documente“.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii