Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:20 17 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța! Vezi dacă ești afectat

ro

17 Jul, 2025 13:02 240 Marime text

 foto: Unsplash
Pentru executarea lucrărilor de conectare a noii conducte, cu diametrul de 600 mm,la sistemul centralizat de alimentare cu apă din municipiul Constanța, RAJA SA va sista furnizarea apei potabile timp de 23 ore, începând de marți seara – 22 iulie 2025, ora 21:00, până miercuri - 23 iulie 2025, ora 20:00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
  • Cartierul Badea Cârțan, cu punctele termice: 44, 46, 47, 48, 50, 51, 52;
  • Cartierul Anadalchioi, cu punctele termice: 53, 54, 55, 56, 57, 177;
  • Perimetrul delimitat de străzile Soveja – bulevardul Alexandru Lăpușneanu –Suceava –Adamclisi –Soveja, cu punctele termice 122 și 123;
  • Bulevardul Tomis, pe tronsonul cuprins între bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Petru Vulcan, cu punctele termice 102 și 104;
  • Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în zona delimitată de bulevardul Tomis și strada Nicolae Iorga, cu punctele termice 100, 115, 124.

Investițiile fac parte dincontractul CL33 – “Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată SP E20 și refulări aferente, în Municipiul Constanța”, în valoare totală de aproximativ 76 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor depune toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp posibil.

Recomandăm utilizatorilor să își asigure rezerve minime de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.

Atragem atenția că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale parametrilor de calitate, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. În acest caz, este indicat ca apa să fie utilizată doar în scopuri casnice, până la limpezirea completă.

Investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemului de alimentare cu apă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv îmbunătățirea calității serviciilor, creșterea calității vieții și asigurarea unui serviciu sigur, continuu și eficient.

Prin implementarea acestora se asigură sporirea capacității de transport și distribuție,reducerea pierderilor din rețea,asigurarea unui debit optim și a calității apei livrate.- transmit reprezentanții RAJA SA. 

 


Citește și

RAJA a oprit apa la două puncte termice. Anunțul Termoficare Constanța 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii