Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:23 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se întrerupe furnizarea energiei electrice astăzi în Constanța, Stațiunea Mamaia și în alte 13 localități din județ

ro

17 Jan, 2024 08:31 726 Marime text
Foto: PixabayRețele Electrice Dobrogea (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Dobrogea) a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.

Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții, transmite Rețele Electrice Dobrogea.


Miercuri, 17 Ianuarie 2024
  • Municipiul Medgidia, cu strãzile: Siretului, Poporului - parƫial, Jiului, Poligonul, Viilor, Oituz, Caraiman, Sucevei, Griviƫei - parƫial, Anton Pann, Rãzoare, Vãii, 1 Mai, Griviƫei, Tineretului, Margãritarului, Vântului, Nicolae Bãlcescu, Dumbrava Roşie, Walter Mãrãcineanu şi Scarlat Vârnav – întrerupere parƫialã.-(întreruperi de scurtã duratã în intervalul: 08:00-17:00)
  • Localiƫãƫile: Adamclisi, Urluia, Zorile, Deleni, Pietreni, cu fost IAS Pietreni, respectiv Şipotele – întrerupere parțialã.(douã întreruperi de scurtã în intervalul orar: 09:00-17:00)
  • Localitãƫile Cloşca, Vulturu şi Cãlugãreni - întrerupere totalã. (Întreruperi de scurtã duratã în intervalul: 09:00-12:00 )
  • Municipiul Constanța, cu Sala Bowling - Sat Vacanță și spații comerciale atașate, SC Sunrise Litoral srl, lot 1/1 - întrerupere parțialã. 08:00 - 16:00
  • Municipiul Constanța, cu strada Theodor Burada nr. 40 – 60, respectiv porțiunea delimitată de strada București și strada I.L. Caragiale - întrerupere parțialã.08:00 - 16:00
  • Localitatea Pecineaga, cu străzile: Nicolae Iorga, Nicolae Balcescu, Nicolae Titulescu, Mihai Eminescu, Ion Minulescu, Vanatori, Vrabiei, aleea Liliacului, Speranței, Trandafirului, Crinului, Narcisei şi Zambilei – întrerupere totalã.08:30 - 16:30
  • Oraşul Cernavodã, cu strãzile: Medgidiei, cu blocurile: H1, H2; stație PECO MOLL; Centrala Termicã; Fundãtura Cazarmii, cu blocurile: H3, H4, H5; Seimeni, cu blocurile: H5, H6, respectiv strada Cazãrmii – întrerupere totalã.09:00 - 17:00
  • Localitatea Valu lui Traian, cu strãzile: Valului şi Ancorei – întrerupere totalã.09:00 - 17:00
  • Stațiunea Mamaia, Restaurant "Trattoria IL CALCIO" (Sc Ring Star srl), piațeta Cazino Mamaia, terasa nr. 31 - întrerupere totalã.09:00 - 17:00
Citește și: 

Rețele Electrice DobrogeaMai multe zone din Constanța rămân fără curent electric în perioada următoare
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii