Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:50 02 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Schimbare de comandă la garnizoana Armatei SUA. Locotenent-colonelul Jeffery Fritz a preluat conducerea

ro

02 Jul, 2026 10:28 162 Marime text





Noua garnizoană a Armatei SUA, înființată în 2024, US Army Garrison Black Sea, a primit astăzi un nou comandant, locotenent-colonelul Jeffery Fritz.

Ceremonia a fost găzduită de comandantul US Army Garrison, colonelul Jeremy A. McHugh, și a fost la care au participat lideri militari și civili ai comunității.


Istoria US Army Garrison Black Sea: noul pilon strategic al Armatei SUA în Europa de Est

US Army Garrison (USAG) Black Sea a devenit oficial una dintre cele mai noi structuri militare ale Armatei Statelor Unite, fiind înființată la data de 15 iunie 2024. Aceasta reprezintă prima garnizoană americană de acest tip cu responsabilități directe în România și Bulgaria și este considerată un element important în consolidarea prezenței SUA pe flancul estic al NATO.

Anterior, începând din 2016, zona a fost administrată sub denumirea de Army Support Activity – Black Sea (ASA Black Sea), structură aflată sub comanda Installation Management Command-Europe. Aceasta a preluat responsabilitatea serviciilor de infrastructură și calitate a vieții de la Area Support Group – Black Sea.


Principalele locații aflate în responsabilitatea ASA Black Sea au fost Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu din România și Novo Selo Training Area din Bulgaria. Misiunea principală a acestei structuri a fost asigurarea sprijinului logistic, operațional și administrativ pentru forțele militare americane dislocate în regiune, precum și gestionarea infrastructurii și a facilităților necesare pregătirii și desfășurării exercițiilor militare.

De asemenea, ASA Black Sea a oferit servicii administrative esențiale, inclusiv în domeniul personalului, finanțelor și serviciilor juridice, colaborând în același timp cu autoritățile militare și civile din țările gazdă pentru derularea eficientă a misiunilor comune.

De-a lungul timpului, structura a fost subordonată succesiv USAG Ansbach și ulterior USAG Rheinland-Pfalz. În mai 2024, zona de responsabilitate a USAG Poland a fost extinsă, preluând comanda și controlul asupra ASA Black Sea și comunităților militare din România și Bulgaria, consolidând astfel ceea ce este denumit „Armata de acasă pe flancul estic”.

Astfel, USAG Black Sea a devenit oficial al 9-lea garnizon al Armatei SUA din Europa și al 81-lea la nivel global, având un rol strategic în susținerea operațiunilor și exercițiilor militare din regiune.



LOCOTENENT COLONEL JEFFERY M. FRITZ COMANDANTUL GARNIZOANEI AMERICANE MAREA NEAGRÃ (preia comanda)

Originar din Anchorage, Alaska, a fost numit ofițer de blindate după ce a servit în Rezerva Armatei Statelor Unite ca inginer. S-a concentrat pe conducerea operațională și strategică, precum și pe cooperarea multinațională, în special în regiunile Arcticii și Mării Baltice.

Locotenent-colonelul Fritz a fost detașat în sprijinul operațiunilor „Iraqi Freedom” și „Enduring Freedom”, servind în Irak și Afganistan. Experiența sa de comandă include funcția de comandant al Companiei Delta, Batalionul 4, Regimentul 6 Infanterie, și comandant al Companiei de Stat Major și Cartier General, Batalionul 2 Ingineri de Brigadă, inclusiv o detașare în Kuweit în timpul ascensiunii ISIS.

De-a lungul carierei sale, a îndeplinit o gamă largă de misiuni operaționale și de stat major, cu servicii repetate în Europa. Experiența sa include serviciul la Strausberg în sprijinul Comandamentului Armatei Germane, unde a contribuit la consolidarea angajamentului strategic, a interoperabilității și a cooperării în materie de securitate între SUA și Germania. Ulterior, a servit ca instructor la Colegiul de Apărare Baltic din Tartu, Estonia, unde a predat planificarea operațională și operațiunile terestre comune ofițerilor superiori multinaționali din Letonia, Lituania și Estonia.

Printre distincțiile și decorațiile locotenent-colonelului Fritz se numără Medalia Steaua de Bronz, Medalia pentru Servicii Meritorii (a 4-a distincție) și Crucea de Onoare de Argint a Bundeswehr. Deține o licență în istorie și o licență în limbi străine de la Universitatea din Alaska Anchorage. Vorbește limba germană, are cunoștințe de bază de franceză și a învǎțat estonianǎ de plǎcere. Locotenent-colonelul Fritz este căsătorit cu Aurelie și au doi copii.



 

Ti-a placut articolul?

Comentarii