Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:10 30 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Salvatorii nu au mai putut face nimic O femeie a decedat după ce s-a aruncat în Dunăre de pe podul de la Feteşti (galerie foto)

ro

12 Feb, 2020 15:21 846 Marime text
Întrucât condițiile meteorologice s-au îmbunătățit, azi, 12 februarie 2020, în jurul orei 10.00, s-au reluat căutările pe Brațul Borcea al Dunării, în zona localității Vlădeni, pentru cele două persoane dispărute în apele fluviului în data de 03.02.2020.

La locul intervenției s-a deplasat un echipaj  cu o barcă pneumatică din cadrul Stației de Pompieri Fetești. La scurt timp după lansarea bărcii la apă, subofițerii au fost redirecționați pentru căutarea unei persoane de sex feminin cu vârsta de aproximativ 50 ani, care a fost văzută căzând în apă de pe podul din zona stației de taxare Fetești.    

La locul solicitării au mai fost dislocate un echipaj cu o autospecială de stingere și un altul cu o barcă de salvare, precum și un echipaj medical aparținând substației Fetești a Serviciului Județean de Ambulanță Ialomiţa. La scurt timp de la debutul operațiunilor de căutare femeia a fost găsită, scoasă din apă și predată  echipajului SAJ Ialomița pentru începerea manevrelor de resuscitare.

Echipajul de salvatori a reluat căutările celor două persoane posibil înecate.  

IPJ Ialomița transmite că se fac cercetări, și se pare că pompierii se aflau pe Brațul Borcea pentru căutarea celor două persoane înecate săptămâna trecută și au intervenit foarte repede la femeie care s-a aruncat de pe pod. A fost resuscitată și transportata la spital,ulterior a decedat. 
Se fac cercetări pentru moarte suspectă.

Femeia avea 50 de ani și este din Fetești.


Sursa foto: ISU Ialomița 
 



 

Ti-a placut articolul?

Comentarii