Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:50 14 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Salvator fără frontiere. Un pompier a salvat o viață pe o pârtie din Serbia, în timpul concediului

ro

14 Feb, 2026 14:06 157 Marime text
Sursa foto: IGSU
Plutonierul adjutant Hodoroga Dan-Ioan, din cadrul ISU Timiș, a demonstrat că vocația de salvator rămâne activă chiar și în timpul liber. Aflat la schi în stațiunea Kopaonik din Serbia, pompierul bănățean a fost martorul unui accident grav petrecut la intersecția a două pârtii. În urma unui impact violent între doi schiori, Dan a identificat rapid o victimă inconștientă, care prezenta sângerări și nu reacționa la stimuli.

Fără să ezite, s-a legitimat ca paramedic și a preluat controlul situației până la sosirea echipajelor montane locale. Acesta a aplicat manevrele de prim ajutor, așezând victima în poziția laterală de siguranță și monitorizându-i funcțiile vitale. Datorită intervenției sale prompte, tânărul accidentat și-a recăpătat cunoștința după aproximativ 10 secunde.

Ce spune IGSU 

Într-o zi de iarnă petrecută pe pârtie, Hodoroga Dan-Ioan de la ISU Timiș a demonstrat că spiritul de salvator nu ține cont de program. Aflat la schi, în stațiunea Kopaonik din Serbia, colegul nostru a intervenit prompt într-o situație critică petrecută la intersecția a două pârtii.

A observat două persoane căzute în zăpadă, în urma unui impact puternic. Una dintre ele nu se putea ridica, iar cealaltă era inconștientă și prezenta sângerări. Fără să ezite, Dan s-a legitimat ca paramedic, a solicitat sprijinul echipajelor de salvare montană și a început imediat acordarea primului ajutor.

A așezat victima în poziția laterală de siguranță și a monitorizat-o permanent până la sosirea echipajelor specializate. După aproximativ 10 secunde, tânărul și-a recăpătat cunoștința, acuzând dureri la nivelul capului și abdomenului, ulterior generalizate. Până la sosirea tărgii și transportul către ambulanță, colegul nostru a cooperat îndeaproape cu echipajul de intervenție pentru stabilizarea victimei.



Pentru plutonier adjutant Hodoroga Dan-Ioan, această meserie a fost o alegere firească. Dinamică, desfășurată într-un mediu disciplinat, activ și plin de provocări, profesia de salvator i se potrivește perfect. Fiind o persoană activă și pasionată de sport, nu s-a văzut niciodată într-un birou, între patru pereți. Dorința de a ajuta oamenii și nevoia permanentă de a face diferența în momente critice au stat la baza alegerii acestui drum.

Pentru el, a fi salvator nu este doar o profesie — este o responsabilitate continuă și un mod de viață.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii