Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:39 08 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Salariații din cadrul Direcției Județene de Statistică Constanța continuă protestul. Ce nemulțumiri au

ro

29 Nov, 2023 10:45 828 Marime text
Astăzi, 29 noiembrie 2023, salariații din cadrul Direcției Județene de Statistică Constanța continuă protestul început în data de 23 noiembrie 2023. Acesta  se va desfășura începând cu orele 11.00 timp de 1 oră. Protestul va continua în fiecare zi, pe perioadă nedeterminată, până când revendicările noastre vor fi soluționate.

NEMULŢUMIRILE salariaţilor Direcției Județene de Statistică Constanța sunt:
  
  • salarizarea discriminatorie îndelungată, având în vedere faptul că salariile nu au fost indexate nici măcar cu rata inflaţiei (rata inflației a depăşit 42% în octombrie 2023 faţă de decembrie 2018) – aplicarea Legii nr. 153/2017, cu consecinţa neocupării posturilor vacante;
  • neaplicarea Memorandumului asumat de Guvernul României în data de 13.07.2022 cu tema ˵Soluţionarea problemelor de salarizare existente la nivelul Direcţiilor Regionale şi Judeţene de Statistică˶ 
 
Principalele revendicări care vor conduce la soluționarea problemelor existente la nivelul instituției noastre sunt:
 
  • stabilirea salariilor de bază ale funcționarilor publici cu funcții de execuție și conducere, precum și ale personalului contractual la nivelul administrației publice centrale; 
  • funcționarii publici și personalul contractual să beneficieze, pentru complexitatea muncii, de un spor de 15% aplicat la salariul de bază. 
  • având în vedere complexitatea și volumul mare de activitate, solicităm deblocarea angajărilor și mărirea schemei de personal. 

„Vom continua protestul spontan, iar în perioada următoare vom intensifica aceste acțiuni cu întreruperea totală a activității, până cand revendicările noastre vor fi soluționate“ - au mai precizat reprezentanții Direcției Județene de Statistică Constanța.

 Citește și: 

UPDATEProtest spontan în fața Consiliului Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii