Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:47 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a dispus închiderea procedurii insolvenţei împotriva firmei Muntenia Estival 2002, controlată de Mihaela Borcea. Se convoacă AGA pentru decizii importante

ro

29 Dec, 2018 00:00 2615 Marime text
Societatea Muntenia Estival 2002 SA a anunţat în Monitorul Oficial convocarea Adunării Generale Ordinare şi a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor societăţii. Anunţul a fost făcut de Mihaela Borcea, în calitate de administrator special al societăţii cu sediul în municipiul Mangalia, judeţul Constanţa.
 
Având în vedere faptul că prin sentinţa civilă nr. 6878/22.11.2018, pronunţată în dosarul nr. 31086/3/2013 de Tribunalul Bucureşti, s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului Muntenia Estival 2002, cu redarea în circuitul economic, administratorul a decis convocarea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor, la data de 5.02.2019, şi a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, Ia data de 5.02.2019, Ia sediul societăţii.
 
Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor va avea următoarea ordine de zi:
  1. revocarea din calitatea de auditor financiar a societăţii Tudor Expert SRL;
  2. alegerea în calitate de auditor financiar a societăţii a M & E Expert SRL;
  3. revocarea din calitatea de cenzor a lui Spilcea Marin, Beşea Vasilica şi Vasile Lazăreanu;
  4. revocarea din calitatea de cenzor supleant a lui Ovidiu Valentin Talpău, a lui Gheorghe Dumitru Comşa şi a Nicoletei Mirela Ştefan;
  5. alegerea administratorilor societăţii, stabilirea duratei mandatului şi a remuneraţiei cuvenite acestora;
  6. revocarea din funcţia de director general a Mihaelei Borcea;
  7. desemnarea persoanei împuternicite să încheie şi/sau să semneze în numele societăţii hotărârile care urmează a fi adoptate şi care să efectueze toate formalităţile legale pentru înregistrare, publicitate, opozabilitate, executare;
  8. diverse.
 
Adunarea Generala Extraordinară a Acţionarilor va avea următoarea ordine de zi:
  1. retragerea dreptului de semnătura în bancă acordat Mihaelei Borcea
  2. desemnarea persoanelor cu drept de semnătură asupra conturilor bancare ale societăţii;
  3. declararea societăţii Muntenia Estival 2002 SA ca fiind o societate de tip închis ca urmare a retragerii de la tranzacţionarea pe B.V.B. - Piaţa Rasdaq a acţiunilor emise de societate începând cu data de 27.10.2015, respectiv ca urmare a respingerii de la tranzacţionare în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare administrat de Sibex - Sibiu Stock Exchange - SA a acţiunilor societăţii;
  4. informarea acţionarilor cu privire la închiderea procedurii insolvenţei demarate împotriva Muntenia Estival 2002 - SA.
 
La Adunările Generale Ordinară/Extraordinară ale Acţionarilor sunt îndreptăţiţi să participe şi să voteze toţi acţionarii înregistraţi în Registrul Acţionarilor la data de referinţă 1.02.2019.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii