Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:06 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reteaua de canalizare din Lumina, realizata 30%

ro

15 May, 2010 03:20 1756 Marime text
cap_7.jpgPotrivit primarului Dumitru Chiru, lucrările sunt în grafic şi vor fi definitivate peste doi ani

Administraţia locală a comunei Lumina a definitivat lucrările la reţeaua de alimentare cu gaze naturale.

Lucrările au fost demarate în vara anului 2008 şi au vizat realizarea unei lungimi de aproximativ 15 km de reţea. Primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru, s-a declarat mulţumit de modul în care s-a derulat investiţia.

În prezent, în Lumina au loc lucrările pentru executarea reţelei de canalizare. Edilul comunei ne-a declarat că investiţia este realizată în proporţie de 30%. „S-a introdus conductă pe str. Narciselor, Canarului, Petrolului, Strada Mare, traseul Lumina-Năvodari şi s-a lucrat şi la staţia de pompare", ne-a declarat primarul comunei, Dumitru Chiru. El a adăugat că lucrările la canalizare vor fi gata peste doi ani. Reţeaua va avea o lungime de aproximativ 70 de km, iar valoarea lucrării se cifrează la aproximativ 15 milioane de lei noi. Finanţarea investiţiei este asigurată de la bugetul de stat, co-finanţarea fiind suportată din bugetul local.

Un alt obiectiv realizat de curând în Lumina este şi terenul de sport cu gazon artificial de la şcoală. Primarul Chiru a afirmat că terenul, inaugurat pe 9 mai, de Zilele comunei Lumina, este unul modern, dotat cu instalaţie de nocturnă şi construit cu materiale de calitate.

lumina_-_chiru_dumitru_02.jpgBani prin „Casa Verde", pentru şcoală şi grădiniţă

Comuna Lumina se numără printre unităţile administrativ-teritoriale care au obţinut finanţare în cadrul Programului „Casa Verde". Programul vizează înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încalzire cu sisteme care utilizează energie solară, geotermală şi eoliană sau alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului. Prin acest program se vor înlocui sistemele clasice de încălzire la nivelul Grădiniţei cu orar mixt „Luminiţa", cât şi la Şcoala generală cu clasele I-VIII (Şcoala Nouă) din Lumina. Conform contractului de finanţare nerambursabilă, valoarea este de 804.495,68 lei, ceea ce reprezintă 80% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului, restul de 20% din cheltuielile proiectului urmând a fi suportate din bugetul local.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 15 May, 2010 00:12 bravo primarului! baga canalizre in lumina, inainte de a avea palazu mare.....asa MAI DA!