Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:06 08 02 2023 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Premiat cu Trofeul Calității, Muzeul Național de Artă Contemporană asigură tuturor vizitatorilor săi o dublă perspectivă

ro

31 Oct, 2022 14:08 1043 Marime text
  • Muzeul Național de Artă Contemporană se află chiar în Palatul Parlamentului, în aripa de sticlă, înfățișându-se vizitatorilor drept întruchiparea fidelă a unui proiect deopotrivă interesant, dar și curajos.
  • Lucrare premiată cu Trofeul Calității, MNAC oferă oaspeților ce îi trec pragul o dublă perspectivă: una nuanțată, asupra artei românești postbelice în contextul în care a fost creată, dar și o perspectivă concretă, imediată, asupra Bucureștiului și a minunilor sale arhitecturale, acesta putând fi admirat de sus pe parcursul unei urcări sigure.
  • MNAC a fost înființat în 2001, reprezentând transpunerea în realitate a unui spațiu ideatic ce avea să conserve prezentul și care își propunea, totodată, să cerceteze și trecutul.
  • Muzeul Național de Artă Contemporană a fost adus la viață în urma unui amplu proiect desfășurat de compania bucureșteană Aedificia Carpați și partenerii săi pentru acest proiect.
Arta contemporană reprezintă adesea un subiect de discuție, în care părțile pot avea abordări sau perspective diferite.
 
Pentru o cât mai bună informare a publicului asupra acestui subiect de un interes deosebit, Muzeul Național de Artă Contemporană are misiunea de a oferi un mediu relevant și stimulant pentru explorarea artei contemporane, de a promova dialogul intra-comunitar și de a pune cultura vizuală contemporană din România în context internațional.
 
În plus, MNAC are o surpriză pentru toți cei care îi trec pragul: Bucureștiul văzut de sus, de la înlățimea Palatului Parlamentului, admirat continuu pe parcursul unei urcări sigure, pe deplin controlată de o tehnologie de ultimă oră!
 
Aceasta este bucuria arhitecturală pe care Muzeul de Artă Contemporană o face vizitatorilor săi!
 
Găzduit de un corp al Palatului Parlamentului, Muzeul Național de Artă Contemporană reprezintă întruchiparea unui proiect interesant și curajos, desfășurat pe o suprafață de 14.900 mp, adus la viață de compania bucureșteană Aedificia Carpați și partenerii săi pentru acest proiect.
 
Spectaculoasa lucrare a fost premiată cu Trofeul Calității.


 
Înființat în urmă cu 20 de ani
 

Istoria Muzeului Național de Artă Contemporană începe în urmă cu 20 de ani, în anul 2001, când spațiul ideatic ce avea - oarecum în mod paradoxal - să conserve prezentul și care își propunea, totodată, să cerceteze și trecutul a fost înființat funcționând inițial în sediul fostei fundații Kalinderu sub numele de Kalinderu Medialab.
 
Potrivit istoricului instituției, disponibil pe site-ul oficial al acesteia, muzeul a luat naștere prin unirea Departamentului de Artă Contemporană al Muzeului Național de Artă al României (MNAR) cu Oficiul Național pentru Documentare și Expoziții de Artă (ONDEA) al cărui director, Mihai Oroveanu, a devenit și primul director al muzeului. Istoric de artă, fotograf, curator și colecționar de artă, Mihai Oroveanu a avut un rol esențial în înființarea muzeului.


 
În prezent, spun reprezentanții MNAC în istoricul instituției citat anterior, misiunea muzeului este să ofere un mediu relevant și stimulant pentru explorarea artei contemporane, să promoveze dialogul intra-comunitar și să pună cultura vizuală contemporană din România în context internațional.
 
„Muzeul este o instituție care desfășoară activități ample de cercetare, mediere, comunicare și punere în relație a unor fenomene artistice contemporane cu publicul larg, creând un cadru flexibil pentru cele mai diverse manifestări și proiecte din zona culturală românească“, se arată în istoricul instituției.
 


Lifturi panoramice și perete cortină
 
La trei ani după înfiițarea propriu-zisă, sediul principal al MNAC a fost mutat și este găzduit și în prezent de Palatul Parlamentului.
 
Amplasat într-un corp al Palatului Parlamentului, clădirea a primit destinația de muzeu printr-un proiect interesant și curajos, care se desfășoară pe o suprafață de 14.933 de metri pătrați.
 
Șef al proiectului este dr.arh. Adrian Spirescu, iar volumul construit este de 79.882 de metri cubi.
 
În cadrul proiectului, au fost desfășurate ample lucrări de consolidare și de refacere, finisaje ale pereților, lucrări la plafoane, pardoseli, tâmplărie și luminator.
 


Totodată, au fost efectuate lucrări de refacere a instalațiilor, au fost instalate lifturile panoramice, dar și un perete cortină.
 
Așa se face că vizitatorul Muzeului Național de Artă Contemporană se bucură și de o inedită experiență arhitecturală și, totodată, tehnologică, grație celor două lifturi panoramice exterioare montate pe structură metalică.
 
Acestea sunt spectaculoase și permit accesul pe fiecare nivel.
 
Vizitatorul, răsplătit cu o dublă perspectivă
 
Ultimul etaj al construcției oferă priveliștea panoramică a orașului, de la înălțimea Palatului Parlamentului.
 
Muzeul Național de Artă Contemporană oferă vizitatorului o dublă perspectivă, una asupra vieții artistice din România, din perioada postbelică, în întreg contextul social în care s-a născut, dar și o perspectivă concretă, fizică, asupra întregului București văzut de sus.
 


Cele două planuri, ideatic și concret, se pun în valoare unul pe celălalt și se completează armonios grație ingineriilor arhitecturale ce au creat spațiul care în prezent adăpostește Muzeul Național de Artă Contemporană.
 
Sursa foto 1: Facebook.com - Muzeul Național de Artă Contemporană
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii