Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:40 28 09 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Razie de amploare a polițiștilor IPJ Constanța! Ce nereguli au fost constatate

ro

28 Sep, 2025 13:08 131 Marime text
Sursa foto: IPJ ConstanțaaÎn cursul nopții trecute, polițiștii constănțeni au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, descurajarea infracțiunilor comise cu violență, prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și prevenirea și combaterea conducerii sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Potrivit IPJ Constanța, în noaptea de 27/28 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, împreună cu polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au desfășurat o acțiune pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea consumului de alcool și substante psihoactive, precum și pentru verificarea operatorilor economici în ceea ce privește legalitatea activităților desfășurate.

Astfel, au fost legitimate peste 400 persoane, și au fost oprite, pentru control, 373 de autovehicule.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 50.000 de lei, dintre care 33 la O.U.G. 195/2002 și 7 la Legea 61/1991.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 2 permise de conducere.
De asemenea, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare și 2 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

În noaptea de 27/28 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secțiile 2 și 3 au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor comise cu violență, precum și prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive. 

Astfel, au fost legitimate aproximativ 160 de persoane și au fost oprite, pentru control, peste 60 de autovehicule.
În urma activităților, au fost aplicate 99 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 56.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute 5 certificate de înmatriculare și 2 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare. 


În noaptea de 27/28 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră. 

Astfel, au fost oprite, pentru control, 45 de autovehicule, iar în urma activităților au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 10.000 de lei, dintre care 10 pentru viteză excesivă și 4 pentru nepurtarea centurii de siguranță. 
De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 3 permise de conducere, dintre care 2 pentru depășirea, cu peste 50 km/h, a vitezei legale și unul pentru neacordare prioritate pietoni. 

La data de 27 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. 

Astfel, au fost legitimate 68 de persoane și au fost oprite, pentru control, 57 de autovehicule. 

În urma activităților, au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 3.800 de lei. 
De asemenea, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere.

Citește și: 

Bicicliștii și pietonii, în atenția polițiștilor IPJ Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii