Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:40 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Razie de amploare a polițiștilor în județul Constanța! Zeci de șoferi vitezomani, sancționați (GALERIE FOTO)

ro

08 Sep, 2023 12:09 813 Marime text
Foto: IPJ ConstanțaLa data de 7 septembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Poliției municipiului Medgidia, Secției 4 Poliție Rurală Medgidia și Poliției orașului Hârșova au desfășurat o acțiune, cu efective mărite, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
 
Potrivit IPJ Constanța, acțiunea a avut drept scop prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
 

„Astfel, au fost testați 94 de conducători auto cu aparatul etilotest și 12 cu aparatul drugtest.
 
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, dintre care 25 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar restul pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere, în valoare totală de aproximativ 38.000 de lei.
 
De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 9 permise de conducere, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare și au fost constatate 2 infracțiuni la regimul circulației rutiere“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța. 

Exemple:
 
La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 21.20, polițiștii au identificat un bărbat, de 50 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Vadului, din orașul Hârșova, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
 
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii au identificat un bărbat, de 40 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 22, în apropierea satului Tariverde, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs.
 
În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Citește și: 

Razie de amploare în cadrul acțiunii ”Blocada” la Năvodari. Zeci de sancțiuni, aplicate de polițiști (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii