Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:11 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Razie a polițiștilor în Cernavodă! Valoarea amenzilor aplicate

ro

23 May, 2022 14:56 1330 Marime text
Amenzi în trafic, foto cu rol ilustrativ: Poliția Română
În seara de 22 mai a.c., în intervalul orar 18.00 - 22.00, polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică, împreună cu polițiști ai Serviciului Rutier, Serviciului Acțiuni Speciale, Secției 6 Rurală Cernavodă și jandarmi constănțeni, au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a faptelor cu violență, a infracțiunilor contra patrimoniului, precum și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, în orașul Cernavodă.


Au fost legitimate peste 80 de persoane și au fost controlate 41 de autovehicule.
 

În urma acțiunilor, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 4.000 de lei, dintre care 11 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 6 la Legea 61/1991., transmite IPJ Constanța. 


Totodată, a fost constatată o infracțiune la regimul rutier, fiind reținut, în vederea suspendării, 1 permis de conducere.

 
Exemplu:
 
La data de 22 mai a.c., în jurul orei 19.00, polițiști din cadrul Secției 6 Rurală Cernavodă au identificat un bărbat, de 22 de ani, care a condus un autovehicul în localitatea Aliman, în timp ce avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice., a mai precizat sursa citată anterior. 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii