Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:50 29 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procesiune cu moaștele mai multor sfinți, pe străzile Constanței. Când va avea loc

ro

29 Aug, 2026 18:54 190 Marime text

ÎPS Teodosie Arhiepiscopia Tomisului a anunțat programul liturgic al Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pentru perioada 30 august – 1 septembrie 2026.

Duminică, 30 august, de la ora 8.00, va săvârși Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Luni, 31 august, în Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 6.30, va oficia Sânta Liturghie; de la ora 10.00, va binecuvânta delegația care reprezintă eparhia Tomisului la Întâlnirea Internațională a Tineretului Ortodox (ITO), de la București.

Manifestarea se va desfășura în perioada 31 august – 3 septembrie și va avea tema: „Tinerii, familia și sensul vieții în Hristos”;

De la ora 17.00, împreună cu Preasfințitul Părinte Visarion Episcopul Tulcii, va oficia slujba Vecerniei, apoi, de la ora 17.30, ierarhi, preoți, diaconi și credincioși vor însoți moaștele Sfinților Apostoli Andrei și Filip, ale Sfinților Mucenici Epictet și Astion, ale Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip, ale Sfântului Mucenic Dasie, ale Sfântului Mucenic Emilian și ale Sfinților cinci Mucenici de la Adamclisi în procesiune, pe străzile Constanței.

Luni, 31 august, spre marți, 1 septembrie, de la ora 23.00, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica mănăstirii „Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul și Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou” din comuna Târgușor (Peștera Liliecilor), județul Constanța.

Pe data de 1 septembrie, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul, ale cărui moaște se află la Catedrala arhiepiscopală, pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit sau cel Mic) și, totodată, marchează începutul anului bisericesc
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii