Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:55 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primii 93 de cetățeni români, evacuați din Fâșia Gaza au ajuns în România

ro

09 Nov, 2023 08:17 739 Marime text






 
  • Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că miercuri, 8 noiembrie 2023, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 93 de cetățeni români și membri de familie ai acestora evacuați din Fâșia Gaza au fost transportați în România cu o cursă specială operată de compania Tarom, respectiv cu o aeronavă C-130 Hercules aparținând Forţelor Aeriene Române.
 
De asemenea, prin intermediul celor două zboruri au fost aduși și 36 de cetățeni ai Republicii Moldova, evacuați din Fâșia Gaza de către misiunea diplomatică a acestui stat, conform aceleiași surse.

„Cei 93 de cetățeni români și membri de familie au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, în cursul serii zilei de 7 noiembrie 2023, fiind preluați ulterior de către reprezentanții Ambasadei României în R.A. Egipt și însoțiți până la Cairo de către o echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE, respectiv îmbarcați spre România”, conchide MAE.
 

 
 Citește și
Evacuarea celor 51 de cetăţeni români şi membri de familie din Fâşia Gaza, amânată
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii