Primarul unei comune din județul Alba a fost găsit spânzurat în podul casei
Primarul unei comune din județul Alba a fost găsit spânzurat în podul casei
203
Marime text
Primarul unei comune din județul Alba a fost găsit spânzurat în podul casei. Potrivit IPJ Alba, la data de 30 iulie 2026, în jurul orei 16.30, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cu privire la faptul că soțul ei a fost găsit spânzurat în podul imobilului de domiciliu.Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă.
Examinarea preliminară a trupului nu a evidențiat urme de violență.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs acest eveniment.
Având în vedere natura cazului, atragem atenția asupra faptului că prezentarea detaliată a unor astfel de situații poate avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile. Specialiștii subliniază că expunerea repetată la astfel de informații poate crește riscul de comportamente similare.
Recomandăm tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte și încurajăm persoanele care se confruntă cu dificultăți emoționale să solicite sprijin de specialitate sau să apeleze la persoane de încredere“ - au transmis polițiștii IPj Alba
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


