Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:03 05 06 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Municipiului Constanța începe distribuirea tichetelor RESPECT

ro

09 Apr, 2020 11:29 1074 Marime text

Primăria Municipiului Constanța începe distribuirea tichetelor RESPECT!

În perioada imediat următoare, acestea vor ajunge la beneficiari.

Cei aproximativ 28 de mii de beneficiari ai programului RESPECT vor primi luna aceasta tichete în valoare de 150 de lei, ceea ce înseamnă 3 din cele 8 tranșe acordate anual. Pentru anul în curs, valoarea tranșei tichetelor valorice a crescut la 50 de lei de beneficiar. Beneficiază de tichete următoarele categorii:

* persoane care au calitatea de pensionar sau sunt indemnizate în baza legilor speciale și ale căror venituri lunare cumulate în sumă netă sunt mai mici sau cel mult egale cu suma de 1.610 lei;
* persoane fără niciun venit care împlinesc în anul de referință cel puțin vârsta de 60 de ani;
* persoane cu handicap grav sau accentuat;
* persoane care beneficiază de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr. 416/2001;
* persoane care au calitatea de reprezentant legal al familiei care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei în baza Legii nr.
277/2010, inclusiv soțul sau soția reprezentantului legal.

Distribuirea tichetelor valorice se va face prin poștă, la adresa de corespondență comunicată de beneficiar. Acestea pot fi folosite doar pentru cumpărarea de alimente.

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii