Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:25 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Cumpăna Seminar internațional. Mariana Gâju a fost gazdă pentru 26 de experți din Israel (FOTO)

ro

31 May, 2023 13:06 977 Marime text
FICE România și FICE Israel (Federația Innternațională a Comunităților Educative) dezvoltă de mai mulți ani o colaborare de excepție în domeniul educației, protecției sociale a copiilor și tinerilor. Această colaborare, care durează de peste 25 de ani, a reușit să promoveze schimburi de experiență și bune practici între specialiștii dintre cele două țări, evenimente științifice de înalt nivel, precum simpozioane, seminarii, ateliere de lucru, accesul la noi idei și abordări în domeniu.
 
În perioada 29.05-04.06.2023 o delegație de 26 experți și profesioniști din domeniul educației și protecției copilului din Israel desfășoară o vizită de documentare - schimb de experiență și bune practici în România., au transmis reprezentanții Primăriei Cumpăna. 

Potrivit sursei citate, în intervalul 28.05-30.05.2023 delegația din Israel, condusă de Ira Kostinsky, inspector în cadrul departamentului rural din cadrul Ministerului Educației din Israel au poposit în comuna Cumpăna, județul Constanța. 

Marți, 30 mai, s-a desfășurat Conferința internațională cu tema „Satul românesc - o oportunitate în politica de coeziune și dezvoltare a domeniului educației și asistenței sociale a Uniunii Europene”- „Proiecte și inițiative inspirate care ilustrează diferite aspecte ale satelor ca bază a politicii de coeziune și dezvoltare a Uniunii Europene”.

Alături de delegația din Israel, de reprezentanți ai FICE Israel și FICE România, au fost prezenți și reprezentanți ai Asociației Comunelor din România, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța, Centrul 

Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, primari și specialiști din domeniul asistenței sociale din cadrul altor localități din județul Constanța, directori ai unităților de învățământ din comuna Cumpăna.

În cadrul conferinței s-au discutat și schimbat informații importante din domeniul educației copiilor, a părinților acestora, despre forma de organizare din domeniul educației și protecției copilului din cele două țări. În aceste două domenii de activitate trebuie depusă o muncă perseverentă și continuă pentru a dezvolta proiecte în mediul rural, menite să vină în sprijinul beneficiarilor, respectiv copiii, prin care aceștia să își creeze un stil de viață sănătos, departe de abuzuri, violență, consumuri de droguri etc..
         
Importanța și rolul deosebit al schimbului de experiență și bune practici în domeniul educației și protecției copilului a fost concluzia acestei conferințe.


Citește și: LIVE TEXT. Conferință internațională la Cumpăna„Satul românesc - o oportunitate în politica de coeziune și dezvoltare a domeniului educației și asistenței sociale a Uniunii Europene” (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii