Primăria Cumpăna - „Celebrăm cu onoare și demnitate Imnul Național al României, simbol sacru al identității noastre”
Primăria Cumpăna - „Celebrăm cu onoare și demnitate Imnul Național al României, simbol sacru al identității
29 Jul, 2025 09:59
ZIUA de Constanta
221
Marime text



Astăzi, 29 Iulie 2025, este celebrat Imnul Național al României.
Primăria comunei Cumpăna, județul Constanța, a transmis un mesaj cu acest prilej.
„Celebrăm cu onoare și demnitate Imnul Național al României, simbol sacru al identității noastre și al luptei pentru libertate, simbol etern alături de Drapel, Stemă și Sigiliul de Stat.
Imnul Naţional, născut în vremuri de restriște, când speranța părea pierdută, dar și de renaștere națională, plin de o încărcătură patriotic-emoțională puternică, a avut un rol esențial în reînvierea speranței și a mândriei în rândul poporului român, a fost glasul demnității românești.
„Deșteaptă-te, române!”, cântat de revoluționarii de la 1848, a fost foarte drag românilor, acesta simbolizând comunitatea spirituală și culturală ce a ținut întreg neamul în unitate prin acuratețea graiului, prin profunzimea spiritualității și prin frumusețea culturii sale. Fiecare vers și fiecare notă a imnului nostru național, pătrunde în inima oricărui român, oriunde s-ar afla. În România modernă, „Deșteaptă-te, române!” continuă să fie un apel profund la unitate, demnitate și responsabilitate civică. Mesajul său rămâne actual și vibrant: să fim vigilenți și implicați în viața democratică, să apărăm valorile fundamentale: libertatea, dreptatea, egalitatea, democrația, drepturile omului şi respectul faţă de lege.
În această zi de profundă semnificație, intonând împreună „Deșteaptă-te, române!”, ne plecăm fruntea în fața trecutului, cu recunoștință față de eroii fără de care n-am fi fost aici. Ne mândrim cu cei care, prin jertfă și curaj, au apărat valorile fundamentale ale neamului: credința, suveranitatea, spiritualitatea și demnitatea poporului român.Prezentul ne obligă să păstrăm vie memoria acestor sacrificii, să cinstim simbolurile care ne definesc și să consolidăm o societate dreaptă, unită, europeană.
Privind către viitor, ne angajăm să respectăm și să apărăm valorile naționale, să le transmitem cu demnitate, onoare și încredere generațiilor ce vin.Imnul Național este mai mult decât o melodie solemnă, este glasul unui popor care nu a renunțat niciodată la demnitate.
Această lecție de patriotism clădită prin sacrificiu, speranță și credință, avem datoria sfântă de a o transmite generațiilor ce vor urma. Prin ea ne afirmăm identitatea, ne păstrăm rădăcinile și ne ridicăm, demni, în fața lumii. Să fim mîndri că suntem români, mereu și oriunde ne-am afla. Să rămânem uniți în gând, simțire și fapte, sub semnul acestui simbol etern”, au transmis reprezentanții Primăriei Cumpăna.
Citește și
Fotbal Victoria Cumpăna avansează în turul secund național al Cupei României
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii