Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:30 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Președintele României merge miercuri la Chișinău. Iohannis se va întâlni cu Maia Sandu

ro

16 Mar, 2022 08:28 1159 Marime text
Klaus Iohannis, Sursa foto: Facebook/ Klaus Iohannis Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua miercuri o vizită la Chișinău, unde va avea o întrevedere cu omoloaga sa din Republica Moldova, Maia Sandu,  transmite Administrația Prezidențială.


Ioahnnis va fi primit de Maia Sandu la Președinția Republicii Moldova la ora 16:45.


Conform  programului oficial, cei doi șefi de stat vor avea convorbiri tete-a-tete și convorbiri oficiale, iar ulterior vor susține declarații de presă comune.


Flancul estic al NATO trebuie consolidat în contextul războiului din Ucraina, la nivelul celui din zona Mării Baltice, pentru a putea preveni orice conflict în zonă, a transmis, marţi, 15 martie, preşedintele României Klaus Iohannis, după discuţiile avute cu președintele Republicii Bulgare, Rumen Radev. 


„Noi nu considerăm că acest conflict se va extinde în ţările NATO, însă, pe de altă parte, vrem să fim foarte bine pregătiţi pentru orice situaţie, de aceea în Flancul estic trebuie să consolidăm apărarea.


Flancul estic trebuie să fie puternic şi trebuie să fie atât de puternic încât nimeni să nu aibă vreodată ideea că ar trebui să atace pe Flancul estic. Acesta este conceptul Strenght and deterrence al NATO, care îl face pe orice posibil adversar să renunţe la un atac. Este foarte clar că Flancul estic trebuie consolidat, trebuie echilibrat în aşa fel încât şi partea noastră, partea sudică, partea spre Marea Neagră să fie la fel de bine consolidată şi apărată cum este partea nordică, spre Baltică, în acest sens noi credem că putem să prevenim orice conflict pe zona noastră", a declarat președintele Klaus Iohannis.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii