Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:23 28 09 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Președintele Nicușor Dan - „Decizia pe care urmează să o ia CCR privitor la proiectul privind pensiile magistraţilor nu are legătură cu legitimitatea Guvernului“

ro

28 Sep, 2025 12:54 147 Marime text
Președintele Nicușor DanPreşedintele Nicuşor Dan a declarat că, în opinia sa, decizia pe care urmează să o ia Curtea Constituţională privitor la proiectul privind pensiile magistraţilor nu are legătură cu legitimitatea Guvernului condus de Ilie Bolojan, conform Agerpres.ro

"Dreptul este o ştiinţă, dar nu este o ştiinţă exactă, nu e matematică. Există interpretări, de asta ne ducem în faţa instanţei de judecată. Mi se pare că fiecare interpretăm legea în sensul nostru şi judecătorul decide care interpretare e mai bună şi, uneori, vine completul superior şi spune că şi judecătorul de la prima instanţă n-a interpretat bine. Ăsta este dreptul. Şi, atunci, dacă cineva are o interpretare care nu e confirmată de un judecător sau de o instanţă, nu înseamnă că el a greşit sau că e de rea-credinţă, ci că a interpretat într-un fel un context social. În opinia mea, nu are nicio legătură una cu alta", a explicat Nicuşor Dan.


Pe 24 septembrie, Curtea Constituţională a României a amânat pentru 8 octombrie, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.

Tot pe 8 octombrie, CCR ar urma să se pronunţe cu privire la sesizările depuse de partidele AUR, S.O.S. România şi POT împotriva a trei legi din pachetul de măsuri pentru care Guvernului şi-a asumat, de asemenea, răspunderea în Parlament.

Este vorba despre Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi Legea privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. 

Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii