Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:32 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Presa din Constanța, în doliu! Jurnalistul Darius Martinescu s-a stins din viață

ro

13 Oct, 2021 16:42 3561 Marime text
Presa din Constanța este în doliu! Darius Martinescu, un cunoscut jurnalist s-a stins din viață. 

Vestea a fost făcută publică de o fostă colegă a acestuia. 

„Astazi este o zi tristă!! Dragul meu coleg Darius, nu mai e printre noi! A plecat printre îngeri. Acum 7 ani nimic nu părea să prevesteasca cum ca vor fi ultimii 7 ani. Darius, drum lin printre îngeri. Oriunde ai fi, ştiu sigur că eşti într-un loc mai bun. Nu are cum altfel. Suferinţa ta a luat sfărşit. Dumnezeu sa te odihnească în pace! Oamenii buni sunt primii care pleacă. Încă nu pot sa procesez ca nu mai eşti printre noi“. 

„Atunci când faci un reportaj, poţi să arăţi frumosul din natură şi oameni; dacă faci o investigaţie scoţi la suprafaţă ilegalităţile sistemului şi părţile urâte ale naturii umane. După aproape două decenii de frumos şi urât la Observator de Constanţa, Jurnalul de Constanţa, Jurnalul Naţional, România Liberă, Ziarul Timpul, Ecomunitate, Avocatura.com. Jurnal de Investigatii, Ziarul de Investigatii şi Dobrogea TV, atunci când te uiţi în jurul tău constaţi că nu s-a schimbat nimic. Şi atunci vrei să faci tu ceva care să schimbe măcăr un pic lucrurile în direcţia bună. Eu o să încerc şi voi o să decideţi dacă am făcut bine sau nu“ - este mesajul cu care se prezenta Darius pe site-ul Constanța Noastră.


Dumnezeu să îl odihnească în pace!!!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii