Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:51 24 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Porniți la drum? Vedeți cum se circulă pe Autostrada A2 București - Constanța și principalele drumuri din țară

ro

24 Feb, 2026 08:00 213 Marime text


Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile.                                                                                       

Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un fir, pe DN7, la kilometrul 174, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, după ce o autoutilitară a suferit o defecțiune tehnică (pană) și a rămas imobilizată pe suprafața de rulare, pe sensul de mers spre Sibiu. Nu sunt înregistrate persoane rănite.

Este semnalată ceață, cu scăderea vizibilității sub 200 de metri, pe alocuri sub 50 de metri, pe mai multe drumuri din județele Bacău, Botoșani, Brăila, Călărași, Covasna, Galați, Iași, Neamț, Vaslui, Vrancea, iar în funcție de condițiile locale este favorizată formarea ghețușului.

Sunt semnalate precipitații sub formă de ploaie în județele Arad, Caraș-Severin și Suceava, iar la nivel național se circulă preponderent pe un carosabil umed.


Pe arterele rutiere importante, respectiv autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, A7 Ploiești – Adjud, DN 1 Ploiești – Brașov și DN 7 Pitești Sibiu, se circulă preponderent pe un carosabil umed, fără precipitații, cu vizibilitate bună.

Pentru o circulație în siguranță, polițiștii recomandă conducătorilor auto:

- să se informeze foarte bine înainte de a pleca la drum despre condițiile meteorologice din zonele pe care le tranzitează și restricțiile de trafic impuse;


- să folosească sistemele de climatizare și iluminare când situația o impune;

- să păstreze în mers o distanță corespunzătoare, care să le permită oprirea în condiții de siguranță;

- să adapteze viteza la condițiile drumului și traficului;

- să se asigure constant, înainte de fiecare manevră și să semnalizeze din timp schimbarea benzii de circulație sau a direcției;


- să evite depășirile periculoase și orice comportament agresiv;

- să adopte o conduită preventivă în trafic, fără a avea preocupări la volan de natură a le distrage atenția de la condus;

- să respecte toate regulile de circulație, conducând cu multă responsabilitate.



Citește și:
Atenție șoferi! Vizibilitatea pe A2 București-Constanța este redusă din cauza ceții
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii