Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:36 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pompierii români încep misiunea în Grecia (GALERIE FOTO)

ro

02 Jul, 2022 14:30 1072 Marime text
Pompieri români în Grecia. Foto: IGSUAstăzi, 02.07.2022, personalul modulului național specializat de stins incendii de pădure a participat la ceremonialul de deschidere al programului pilot de pre-poziționare, organizat în incinta Academiei de Pompieri din Atena. 

Potrivit IGSU, la această activitate a participat o delegație din cadrul Ministerului Crizei Climatice și Protecției Civile, condusă de ministrul Christos Stylianides și viceministrul Evangelos Tournas, precum și reprezentanți din cadrul Corpului de Pompieri Eleni.

„După finalizarea activității, pompierii români  vor executa o recunoaștere în teren cu un efectiv constituit din 21 de forțe (3 ofițeri și 18 subofițeri) și 5 mijloace de intervenție.

Începând cu ora 11:00 modulul specializat poate fi alocat la intervenție, la solicitarea ofițerului de legătură elen“ - au precizat reprezentanții IGSU.

Reamintim că, în perioada 01 iulie - 01 august 2022, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul  General pentru Situații de Urgență, participă cu un modul național specializat de stins incendii de pădure la un program pilot de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar - DG ECHO, în vederea consolidării rezilienței autorităților elene în gestionarea acestui tip de risc.

Scopul programului vizează reducerea  timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activității de pregătire a modulelor de intervenție aparținând statelor membre, precum și îmbunătățirea interoperabilității între forțele participante.

Activarea si operaționalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare și stingere a focarelor de pe teritoriul Greciei, în locațiile stabilite de partenerii eleni.

Primul contingent, care însumează 28 de pompieri și 8 mijloace tehnice (3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure, 1 cisternă, 1 autospecială cu capacitate mărită de trecere, 1 microbuz, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă) a început deplasarea ieri , 30 iunie, pe ruta Ciolpani – București – Giurgiu – Sofia – Kulata  – Grecia (Atena). 

Suplimentarea tehnicii și a personalului de intervenție va fi realizată în funcție de dinamica situațiilor înregistate în teren, la solicitarea autorităților elene, prin Mecanismul European de Protecție Civilă.  

Schimbarea efectivelor se va realiza în data de 16.07.2022, urmând ca alți 28 de pompieri să înlocuiască personalul din Atena.

Toate autospecialele de stingere vor fi echipate cu motopompe transportabile și cu un rucsac de prim ajutor, iar fiecare pompier va beneficia de echipament individual de protecție, inclusiv un aparat cu aer comprimat și o butelie de rezervă. 

Pentru pregătirea misiunii, începând cu data de 27 iunie a.c., o delegație a IGSU s-a deplasat la Atena pentru a participa la o sesiune de pregătire a programului de pre-poziționare. Cu această ocazie, au fost prezentate aspecte de interes și s-au efectuat recunoașteri în teren. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii