Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:05 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pompierii au intervenit la peste 1.000 de situații de urgență în ultimele 24 de ore. Județele cu cele mai multe solicitări

ro

28 Mar, 2023 11:02 969 Marime text
foto cu rol ilustrativ Pompierii militari au fost prezenți la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivel național.

Astfel, salvatorii din întreaga țară au intervenit pentru gestionarea a 1.580 situații de urgență, dintre care 64 de incendii, 1.322 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, precum și alte 188 de intervenții pentru deblocare persoane/animale, distrugere muniție neexplodată etc.

Pe timpul misiunilor SMURD, 1.324 de persoane au primit ajutorul pompierilor paramedici, cele mai multe solicitări de sprijin fiind înregistrate în zona București-Ilfov (319 cazuri), urmată de județele Mureș (77 cazuri), Timiș (76 cazuri), Cluj (50 cazuri) și Iași (47 cazuri)., a transmis IGSU. 

Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 6 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere.

În perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii militari au salvat 3 persoane aflate în dificultate.,a mai precizat sursa citată. 

Oficial de la IGSU, despre misiuni: 

Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:

-Intervenția complexă desfășurată ieri seară în municipiul Sibiu, unde echipajele operative au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință. Ajunse la locul solicitării, forțele de intervenție au constatat că incediul se manifesta generalizat la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 200 mp. Pe timpul misiunii de stingere, în interiorul locuinței a fost găsită o persoană decedată.

-O altă misiune care a presupus atenție sporită din partea echipajelor de descarcerare și prim ajutor a avut loc ieri, în județul Caraș-Severin, unde pompierii militari au intervenit pentru gestionarea urmărilor unui accident rutier produs în localitatea Armeniș. Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că, în urma impactului puternic dintre un autotren și un autoturism, au rezultat două victime, dintre care una încarcerată. Colegii noștri au extras persoana dintre fiarele contorsionate ale mașinii, ulterior fiind asistată medical și transportată la o unitate medicală. Totodată, pentru gestionarea eficientă a situației, în sprijin a fost solicitat și un elicopter SMURD, care a transportat la spital cea de-a doua victimă.

De asemenea, pe parcursul zilei de ieri, fenomenele meteorologice au produs efecte în 9 localități din 8 județe (CS, CJ, CT, GL, GR, IS, MH și SM), unde echipajele de salvatori au intervenit pentru degajarea a 8 copaci căzuți pe carosabil/autoturisme și a 2 elemente de construcție desprinse de pe un bloc de locuințe și de pe o casă, fiind avariate 1 autoturism și 2 imobile.

Salvatorii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe AppStore și Google Play.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii