Polițițiștii tulceni, în mijlocul cetățenilor, de Ziua Poliției Române (FOTO)
Polițițiștii tulceni, în mijlocul cetățenilor, de Ziua Poliției Române (FOTO)


Cu prilejul Zilei Poliției Române, polițiștii tulceni au organizat un eveniment în Piața Civică, atrăgând în special copiii, care s-au bucurat de dulciuri, baloane și informații utile despre siguranța rutieră și protecția animalelor.
„De ziua noastră am ales să sărbătorim în mijlocul cetățenilor cu speranța că micile noastre surprize să îi fi bucurat pe toți cei prezenți astăzi alături de noi și cât mai mulți dintre ei să își manifeste curiozitatea cu privire la munca de polițist.
Evenimentul desfășurat astăzi în Piața Civică Tulcea i-a atras în special pe copii, care au fost foarte entuziasmați de reîntâlnirea cu prietenii lor, polițiștii.
Pe lângă dulciuri și baloane, copiii au primit și informații legate de protecția animalelor de companie, reguli de circulație rutieră, precum și îndrumări privind conduita în mediul școlar.”, a intransmis IPJ Tulcea
Cu ocazia Zilei Poliției Române, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea mulțumește tuturor poliștilor pentru eforturile depuse zi de zi în slujba comunității și le urează sănătate, realizări familiale și profesionale, eficiență în rezolvarea tuturor solicitărilor venite din partea cetățenilor și rezistență pentru a face față provocărilor!
„La mulți ani Poliției Române!”, a conchis sursa citată.
Citește și:
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp