Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:55 13 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română „Siguranța cetățenilor este o prioritate!“ Zeci de mii de sancțiuni aplicate în ultimul weekend

ro

03 Jul, 2023 12:05 777 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursă: Poliția Română
 
  • Polițiștii și jandarmii au urmărit prevenirea infracțiunilor săvârșite cu violență, precum și combaterea consumului de substanțe interzise, dar și depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii, indisponibilizarea bunurilor produs al infracțiunilor, precum și tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale.
 
Din dispoziția lui Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Interne, în acest sfârșit de săptămână, au fost intensificate acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.
 
În același comunicat de presă este menționat și că activitățile au fost desfășurate pentru îmbunătățirea climatului de ordine și siguranță publică, asigurarea respectării cadrului legal, pentru prevenirea activităților infracționale.
 
Au fost organizate 2.356 de acțiuni, 2.800 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 40.094 de autovehicule și legitimate 93.187 de persoane.
 
Au fost depistate 37 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
 
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate peste 25.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.238.739 de lei.
 
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 36.280 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 1.606 cu Drugtest.
 
Au fost constatate 366 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
 
„Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune. “, a precizat Poliția Română
 
Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare, a mai adăugat sursa.

Citește și:

Accident rutier în stațiunea 2 Mai! Implicat un șofer băut
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii