Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:04 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Militară a Forțelor Navale, misiune de asigurare a securității unui transport special (video)

ro

21 May, 2021 15:42 4068 Marime text
  • Structurile de Poliție Militară ale Forțelor Navale Române desfășoară numeroase misiuni de apărare a obiectivelor militare, de asigurare a securității unor transporturi speciale de tehnică, materiale și personal militar, în special în zona de responsabilitate din Dobrogea.
Echipajele Companiei de Poliție Militară a Forțelor Navale au executat, în această perioadă, o misiune de asigurare a securității unui transport special, între localitățile dobrogene Babadag și Mihail Kogălniceanu, alcătuit din 21 de autovehicule militare și trupe olandeze care au participat la Exercițiul multinațional „Swift Response 21”, desfășurat în poligonul Babadag.

Structurile de Poliție Militară ale Forțelor Navale Române desfășoară numeroase misiuni de apărare a obiectivelor militare, de asigurare a securității unor transporturi speciale de tehnică, materiale și personal militar, în special în zona de responsabilitate din Dobrogea.

În contextul măsurilor pentru combaterea pandemiei COVI-19, polițiștii militari ai Forțelor Navale au acționat, împreună cu camarazii din Ministerul Afacerilor Interne, pentru controlul traficului rutier, pentru asigurarea pazei unor obiective strategice, precum și pentru respectarea măsurilor de carantinare a unor localități din Dobrogea.

Secvența de instruire multinațională „Swift Response 21” din poligonul Babadag a cuprins exersarea unor proceduri operaționale de asalt aerian, de desantare-inserție a forțelor aliate într-un teritoriu inamic și face parte din Exercițiul multinațional „Defender 21”, organizat anual de SUA pentru a consolida apărarea strategică a membrilor NATO și pentru a dezvolta interoperabilitatea dintre forțele armate partenere din Alianța Nord-Atlantică.
 

Sursa foto-video: Facebook/ Forțele Navale Române
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii