Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:57 09 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția de Frontieră Traficul la nivel naţional, în ultimele 24 de ore. Continuă măsurile de fluidizare

ro

05 Aug, 2023 10:11 980 Marime text

În data de 04.08.2023, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 345.600 de persoane, cetățeni români și străini, şi peste 86.800 de mijloace de transport.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, când au efectuat formalităţile de control aproximativ 296.000 de persoane pe ambele sensuri, în acest an se constată o creştere de aproximativ 17%., transmite Poliția de Frontieră. 

La frontiera româno-ungară s-a înregistrat cel mai intens trafic, peste 108.500 de persoane şi aproximativ 39.400 mijloace de transport, iar la frontiera româno-bulgară au efectuat formalităţile de control peste 80.200 de persoane cu aproximativ 25.000 mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România au fost 181.458 de persoane, dintre care 17.797 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 04.08.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 5.395.269 cetăţeni ucraineni.


Ne aflăm în plin sezon estival, iar la fiecare sfârşit de săptămână ne aşteptăm la  o creştere a valorilor de trafic în principalele puncte de trecere a frontierei, în mod special la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria. Astfel, au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea arterelor de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, respectiv de suplimentare a personalului., a mai precizat sursa citată. 

Tot pentru fluidizarea traficului la granițele României, reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din Ungaria si Bulgaria,  pentru dispunerea  unor măsuri comune astfel încât formalităţile de control să se deruleze cu operativitate.

Întrucât participanţii la trafic utilizează preponderent PTF Nădlac II şi PTF Petea,  de la graniţa cu Ungaria, respectiv PTF Giurgiu, de la cea cu Bulgaria, recomandăm cetăţenilor să tranziteze şi prin celelalte puncte de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor.

Reamintim că, la granița cu Ungaria sunt operaționale 12 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, iar la granița cu Bulgaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
  • 56 de fapte ilegale (35 infracţiuni şi 21 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 67.000 lei;
  • bunuri ridicate în vederea confiscării, în valoare de aproximativ 183.400 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 34 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 26 cetăţeni români din diferite motive legale.

Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.

Citește și:

Poliția de Frontieră Română: Border Police Kids Academy are primii absolvenţi (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii