Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:47 27 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția de Frontieră Tentative de trecere frauduloasă a frontierei cu minori. Documente ascunse în pachete de șervețele

ro

27 Feb, 2026 13:01 168 Marime text
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Internațional „Henri Coandă” au depistat, în cadrul unor activități desfășurate în zona non-Schengen (cu ocazia controlului de frontieră) și în zona intra-Schengen (în exercitarea atribuțiilor specifice), trei situații în care au fost constatate cazuri de substituire de identitate în care au fost implicați minori, la debarcarea unor curse sosite din direcțiile Damasc, Cairo și Varșovia.

Potrivit Poliției de Frontieră, în cursul lunii februarie a.c., în urma verificărilor efectuate asupra documentelor prezentate, polițiștii de frontieră au constatat că mai mulți minori nu corespundeau identității înscrise în documentele de călătorie prezentate la control sau la verificările specifice. Printre documentele prezentate s-au aflat pașapoarte și premise de ședere emise atât de autorități din state europene, cât și din state terțe.

În toate situațiile, documentele au fost autentice, însă verificările realizate cu sprijinul specialiștilor în domeniul expertizei documentare au stabilit că minorii nu sunt una și aceeași persoană cu titularii înscriși în respectivele documente, confirmând astfel suspiciunile de substituire de identitate.

De asemenea, într-unul dintre cazuri, în bagajul de mână al unei persoane majore a fost descoperit un document de identitate emis de autoritățile din Insulele Comore, conținând fotografia și datele reale ale minorului în cauză, document disimulat într-un pachet de șervețele.

Ca urmare a constatărilor efectuate, în funcție de competență și de situația juridică a fiecărui caz, polițiștii de frontieră au dispus măsura nepermiterii intrării în România și menținerea persoanelor în zona de tranzit până la îmbarcarea pentru retur către statele de proveniență, sesizarea și preluarea cauzelor de către structura competentă pentru continuarea cercetărilor, precum și întocmirea unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosire a unui document de călătorie aparținând altei persoane și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Totodată, după stabilirea identității reale a minorilor, confirmarea relațiilor familiale dintre aceștia și însoțitori, cat și după atestarea faptului ca minorii nu erau victime ale traficului de persoane, aceștia au rămas sub protecția persoanelor care îi însoțeau.


Poliția de Frontieră Română reiterează faptul că verificarea riguroasă a documentelor de călătorie, în special în cazul minorilor, reprezintă o prioritate constantă, în vederea prevenirii migrației ilegale și a traficului de persoane- a mai punctat sursa citată. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii