Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:59 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția de Frontieră Română Aproximativ 4,4 milioane pachete cu ţigări, descoperite la frontierele României în primele 11 luni din anul 2023 (FOTO)

ro

24 Dec, 2023 14:19 650 Marime text
Sursă foto: Poliția de Frontieră Română
  • Poliţia de Frontieră se află în prima linie în ceea ce înseamnă eforturile depuse pentru contracararea contrabandei cu ţigări, obiectiv ce constituie o prioritate permanentă pentru instituţia noastră. 

Poliţia de Frontieră se află în prima linie în ceea ce înseamnă eforturile depuse pentru contracararea contrabandei cu ţigări, obiectiv ce constituie o prioritate permanentă pentru instituţia noastră. Amploarea fenomenului este dată, în principal, de faptul că traficanţii mizează pe „profitul” impresionant pe care îl pot obţine din comercializarea „la negru”, atât pe pieţele de desfacere din ţara noastră, cât şi din Occident, transmite un comunicat din partea Poliției de Frontieră Română.

În primele 11 luni din anul 2023, poliţiştii de frontieră - independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanţi ai altor instituţii abilitate - au reţinut în vederea confiscării 4.393.608 pachete cu ţigări, în valoare de 74.572.973 lei.

În comparație cu perioada similară a anului 2022, se constată o creştere cu 25% a numărului pachetelor de ţigări reţinute.

De asemenea, în perioada de referinţă au mai fost descoperite aproximativ 16.765 kg tutun, 9.757 kg tutun narghilea şi 3.103 kg tutun pentru pipa şi au fost identificate şi destructurate 3 grupuri organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări în care au fost identificate 47 de persoane.

În perioada supusă analizei, polițiștii de frontieră au constatat 389 de infracțiuni pentru contrabandă și fraudă vamală, întocmind actele premergătoare pentru tragerea la răspundere a celor implicați în fapte ilegale.

Din cazuistica înregistrată, s-a constatat faptul că traficanții proveneau, preponderent din Bulgaria, Cehia, India, Turcia, Moldova, Muntenegru, Serbia, Ungaria, Ucraina și România.

În perioada analizată, au fost depistate transporturi semnificative de ţigări la frontiera cu Bulgaria. Ţigaretele au fost descoperite în general prin punctele de trecere a frontierei (Giurgiu şi Calafat), fiind traficate prin metoda "capac" sau ascunse în spații special amenajate în compartimentele de transport marfă ale autovehiculelor.

Agresiunea armată asupra Ucrainei și acțiunile subsecvente acestei situații, precum şi dispunerea unor măsuri de întărire a supravegherii frontierei au avut și au efecte vizibile asupra cazuisticii înregistrate la frontiera de nord a României, fiind identificate mai puține țigarete în această zonă.

La nivelul punctelor de trecere a frontierei de la frontiera cu Republica Moldova se menține tendința introducerii țigaretelor ascunse în diferite spaţii din mijloacele de transport, în părțile componente ale mijloacelor de transport, pe corpul sau în bagajele personale ale pasagerilor.

Menținerea pieței negre la un nivel situat sub media din Uniunea Europeană prin combaterea contrabandei cu țigări şi a evaziunii fiscale, precum şi prin anihilarea rețelelor de traficanți de țigări se poate realiza doar dacă vom continua, și pe viitor, să colaborăm cu autoritățile abilitate pe plan intern, extern, precum și cu companiile private de profil. 

Dintre cazurile semnificative înregistrate de la începutul anului până în prezent, le reamintim pe următoarele:

Mega captură de țigări în valoare de 1,5 milioane de euro, descoperite la PTF Nădlac II

În data de 26 noiembrie a.c., la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - judeţul Arad s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un cetățean român, în vârstă de 45 de ani, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în România. Conform documentelor însoțitoare ale mărfii,  autocamionul circula pe ruta Germania - Republica Moldova, fiind încărcat cu hârtie.

La controlul specific, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, cantitatea totală de 1.120 de baxuri de țigări, în valoare totală de 7.280.000 de lei (1.456.000 euro).

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză, colegii noștri efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Țigări în valoare de 300.000 euro, confiscate la PTF Siret

În data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 21.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, jud. Suceava, s-au prezentat, pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în țară, un cetățean ucrainean, în vârstă de 64 de ani, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, înmaticulat în Ucraina.

Din primele verificări s-a constatat faptul că șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, croissante din Ucraina.

În baza analizei de risc specifice, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control asupra mijloacului de transport, deoarece exista suspiciunea că în acesta se află o cantitate mare de țigări de proveniență ucraineană.

Astfel, au fost descoperite, disimulate în vederea sustragerii de la controlul vamal, mai multe baxuri cu țigări ascunse, prin metoda capac, după paleții cu croissante.

În urma activităţii de inventariere a ţigărilor a rezultat cantitatea de 147.500 de pachete cu ţigări, de proveniență duty free în valoare de peste 1.450.000 lei (295.000 euro) dacă acestea ar fi fost comercializate pe piață.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră, iar automarfarul, în valoare de 107.800 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Politiei de Frontiera până finalizarea cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră suceveni efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și folosirea de acte nereale.

Cercetările sunt continuate sub directa coordonare a unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, iar în funcție de rezultatul acestora se vor lua măsurile legale ce se impun.

64.500 pachete cu ţigări, în valoare de aproximativ 1,3 milioane lei, descoperite într-un container sosit din Pakistan în Portul Constanţa Sud

În data de 24.10.2023, în Portul Constanţa Sud, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud a descoperit, într-un container sosit din Pakistan, 64.500 pachete cu ţigări, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală a unor mărci cunoscute. Bunurile, în valoare totală de 1.290.000 lei aveau ca destinaţie o societate comercială de pe teritoriul Ucrainei.

Poliţiştii de frontieră s-au sesizat din oficiu în vederea întocmirii actelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, faptă prevăzută la art. 102 alin. (1) lit.b din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, cu modificările şi completările ulterioare, iar ţigările, în valoare totală de 1.290.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

In cauza s-a beneficiat de sprijinul autoritatilor ucrainene pentru documentarea aspectelor de natura infractionala.

Captura impresionantă la graniţa cu Bulgaria: peste 430 de mii de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de aproape 11 milioane de lei, descoperite la PTF Giurgiu

La data de 18.08.2023, în jurul orei 8.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui autocamion înmatriculat în Bulgaria, un cetățean bulgar. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, produse alimentare în Belgia.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au procedat la desigilarea mijlocului de transport şi efectuarea unui control amănunțit asupra încărcăturii acestuia. Astfel, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperite ascunse, în spatele mărfii declarate în documente (metoda capac), 800 de baxuri ce conţineau 8.700.000 de țigarete (435.000 de pachete).

Țigările, în valoare totală de aproximativ 10.875.000 de lei, au fost indisponibilizate, iar față de șoferul autocamionului s-a dispus măsura reținerii pentru 24 ore. În continuare, polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cadrul dosarului penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Situația actualizată la frontieră. Mai mulți români nu au fost autorizați să părăsească țara
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii