Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:46 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția de Frontieră, 30 iulie Situația la granițele României în ultimele 24 de ore

ro

30 Jul, 2023 10:02 789 Marime text
Traficul la frontieră în data de 29 iulie 2023

În data de 29.07.2023, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) peste 549.300 de persoane, cetățeni români și străini și aproximativ 142.000 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, când au efectuat formalităţile de control aproximativ 300.000 de persoane pe ambele sensuri, în acest an se constată o creştere de aproximativ 84%.

Pe sensul de intrare în România au fost 299.118 de persoane, dintre care 18.996 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 29.07.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 5.290.469 cetăţeni ucraineni.

Ne aflăm în plin sezon estival, iar la fiecare sfârşit de săptămână ne aşteptăm la  o creştere a valorilor de trafic în principalele puncte de trecere a frontierei, în mod special la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria. Astfel, au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea arterelor de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, respectiv de suplimentare a personalului., transmite Poliția de Frontieră prin intermediul unui comunicat oficial. 

Tot pentru fluidizarea traficului la granițele României, reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din Ungaria si Bulgaria,  pentru dispunerea  unor măsuri comune astfel încât formalităţile de control să se deruleze cu operativitate

Întrucât participanţii la trafic utilizează preponderent PTF Nădlac II şi PTF Petea,  de la graniţa cu Ungaria, respectiv PTF Giurgiu, de la cea cu Bulgaria, recomandăm cetăţenilor să tranziteze şi prin celelalte puncte de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor.

Reamintim că, la granița cu Ungaria sunt operaționale 12 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, iar la granița cu Bulgaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei.

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
  • 54 de fapte ilegale (25 infracţiuni şi 29 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 6.620 lei;
  • bunuri ridicate în vederea confiscării, în valoare de peste 66.000 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 23 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 18 cetăţeni români din diferite motive legale.
Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.


Citește și:

Poliția de Frontieră, 27 iulieTraficul de la frontierele României! Amenzi de peste jumătate de milion de lei
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii