Poliția Capitalei Descinderi în Sectorul 3 după un conflict violent între două familii
Poliția Capitalei: Descinderi în Sectorul 3 după un conflict violent între două familii
03 Mar, 2026 16:01
ZIUA de Constanta
216
Marime text
216
Marime text

Astăzi, 3 martie 2026, polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 3, cu sprijinul polițiștilor Secțiilor 11 și 12 Poliție, au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, distrugere și amenințare.
Potrivit Poliției Capitalei, în fapt, la data de 15 februarie 2026, în jurul orei 20.00, polițiști din cadrul Secției 23 Poliție au fost sesizați cu privire la producerea unui conflict între mai multe persoane, în fața unui imobil din Sectorul 3, pe fondul unor relații tensionate mai vechi.
Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sector 3.
Din datele și probele administrate în cauză a reieșit că membrii ai două familii și-ar fi adresat amenințări reciproce și ar fi provocat distrugeri la autoturismul uneia dintre persoane, folosind obiecte contondente.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că unul dintre bărbați ar fi folosit un pistol, executând mai multe focuri de armă, fără ca vreo persoană să fie rănită.
În vederea administrării materialului probator, la data de 3 martie 2026, au fost puse în executare cele cinci mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes pentru cauză.
Persoanele bănuite de comiterea faptelor au fost depistate și conduse la audieri, față de acestea urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sector 3, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor menționate.
Facem precizarea că efectuarea percheziției domiciliare este un procedeu procesual reglementat de Codul de procedură penală, care are ca scop administrarea probatoriului necesar soluționării cauzei. Acest demers nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Citește și:
Percheziții în județul Timiș! Bărbat reținut pentru armă letală deținută ilegal și muniție
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


