Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:52 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Podul suspendat de la Brăila va fi inaugurat în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis

ro

06 Jul, 2023 09:24 1195 Marime text
Podul suspendat de la Brăila, al treilea ca mărime din Europa şi cea mai mare investiţie de infrastructură din ultimii 30 de ani, va fi inaugurat, joi, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis.

Vor lua parte preşedintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, dar şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu şi alţi invitaţi.

Inaugurarea este programată la ora 11.00.



Date despre Pod 

”Supranumit «Golden Gate» al României, Podul suspendat peste Dunăre a atins noi înălţimi, distanţa dintre cei doi piloni înalţi de 192,64m, cunoscută şi ca deschiderea centrală, este de 1.120,00m. Această minune inginerească a României are o lungime totală de 1.974,00 m”, a mai precizat compania.

Valoarea totală a proiectului, actualizată prin Actul Adiţional nr. 2/02.02.2022, este de 2.593.608.633,43 lei - 85% fiind contribuţia Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională.

În 12 iunie, ministrul Transporturilor, Sorind Grindeanu, şi directorul CNAIR, Cristian Pistol, au anunţat că au început testele de rezistenţă la suprastructura podului suspendat peste Dunăre de la Brăila.


foto: Facebook/ Cristian Pistol


Citește și: Imagini inedite! Primul pod peste Dunăre de pe teritoriul țării noastre, cea mai grandioasă operă de artă inginerească din Europa continentală (FOTO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii